Bitcoinul tău nu stă în telefon și nici pe stick-ul din sertar. E o înregistrare într-un registru public, pe care o poate muta doar cine are o anumită cheie criptografică, așa că orice discuție despre portofele ajunge, până la urmă, la cine păstrează cheia aceea.
La întrebarea portofel custodial sau non-custodial, răspunsul depinde de sumă și de cât control vrei. Custodialul, adică un cont pe o bursă, merge pentru sume mici și tranzacții dese, dacă accepți că o firmă îți ține cheile. Non-custodialul se potrivește economiilor pe termen lung, dar te face singurul responsabil pentru fraza de recuperare.
Ce este un portofel crypto și de ce contează cheile private?
Un portofel crypto este programul sau dispozitivul care păstrează cheile private și semnează cu ele tranzacțiile, în timp ce monedele propriu-zise rămân pe blockchain. Un portofel custodial lasă cheile la o companie, unul non-custodial ți le lasă ție. Aplicația pe care o deschizi zilnic e doar fereastra prin care vezi rezultatul.
Mulți vin în crypto cu reflexe din banking, și e firesc. Când vezi „0,05 BTC” pe ecran, ai senzația că monedele stau acolo, ca bancnotele într-un portmoneu. Rețeaua Bitcoin habar n-are de aplicația ta, ea verifică doar dacă cineva poate produce o semnătură validă pentru o anumită adresă (iar semnătura asta vine din cheia privată).
Cheia privată și adresa publică
Cheia privată e un număr uriaș, generat aleatoriu, din care se obține adresa publică pe care o dai altora ca să-ți trimită bani. Adresa o poți posta liniștit oriunde. Cheia n-o arăți nimănui. Oricine o copiază poate muta fondurile fără să ceară voie, și pe blockchain nu există buton de anulare.
Din observația asta s-a născut zicala „not your keys, not your coins”, popularizată printre alții de programatorul și autorul Andreas Antonopoulos. Pe românește, dacă nu ai tu cheile, monedele nu sunt ale tale în sens tehnic. Ai, în cel mai bun caz, o creanță asupra cuiva care le are.
Fraza de recuperare și standardul BIP-39
Un număr cu zeci de cifre nu-l ține minte nimeni, așa că portofelele moderne îl transformă într-un șir de cuvinte obișnuite. Standardul folosit aproape peste tot se numește BIP-39 (Bitcoin Improvement Proposal 39) și pornește de la o listă fixă de 2.048 de cuvinte în engleză, din care se formează o frază de 12 sau 24 de cuvinte. Ajung primele patru litere ca să identifici fiecare cuvânt fără confuzie, un detaliu util dacă îți notezi fraza de mână sau o gravezi pe o plăcuță de metal.
Practic, fraza e portofelul. Dacă ți se strică telefonul, instalezi o aplicație compatibilă, introduci cuvintele și soldurile apar la loc, numai că exact asta poate face și un străin care le citește. Standardul permite și o parolă suplimentară, numită uneori „al 25-lea cuvânt”, care generează un portofel complet diferit și te mai salvează o dată dacă fraza ajunge unde nu trebuie.
Portofelul custodial, cum funcționează un cont pe exchange
Un portofel custodial este un cont deschis la o firmă care păstrează cheile private în locul tău și îți afișează un sold, de regulă o bursă (exchange) precum Binance sau Coinbase ori o aplicație financiară ca Revolut. Tu te autentifici cu e-mail, parolă și cod de verificare. Când ceri o retragere, firma semnează tranzacția pe blockchain. Cei mai mulți încep așa, fiindcă seamănă cu internet bankingul.
Comoditatea nu e de ignorat și n-o să mă prefac că ar fi. Îți uiți parola și o resetezi, îți pierzi telefonul și treci printr-o verificare de identitate la suport. Cumperi cu cardul în două minute și nu plătești comision de rețea la fiecare mutare între conturi din aceeași platformă.
Ce înseamnă de fapt soldul din aplicație?
Ce vezi în aplicația unei burse e o linie în baza de date a firmei. Pe blockchain, monedele tuturor clienților stau grupate în câteva portofele mari, unele online pentru retrageri rapide, altele ținute offline, iar împărțirea pe clienți se face în contabilitatea internă. Dacă „trimiți” bitcoin altui client al aceleiași platforme, de multe ori pe blockchain nu se mișcă nimic, se modifică doar două rânduri într-un tabel.
Consecința juridică stă scrisă în termenii și condițiile pe care le bifăm aproape toți fără să le citim. Ai un drept de creanță față de firmă. Cât valorează dreptul ăsta depinde de seriozitatea ei și de legea țării în care e înregistrată, mai ales în ziua în care intră în insolvență.
Dovada rezervelor și ce nu poate arăta
După falimentele din 2022, mai multe burse mari au început să publice periodic o „dovadă a rezervelor” (proof of reserves), adică o verificare că dețin pe blockchain cel puțin atâtea monede câte apar în conturile clienților. E un pas bun, mai ales când verificarea o face o firmă de audit și fiecare client își poate găsi propriul sold în lista publicată.
Necazul e că dovada asta arată activele, fără datorii. O bursă poate avea monedele și, în același timp, să le datoreze de două ori. Mai mult, o fotografie făcută într-o anumită zi nu spune nimic despre săptămâna următoare. Eu o citesc ca pe un semn de bună-credință și atât.
Falimentele care au schimbat felul în care privim bursele
Istoria crypto are destule platforme care au părut solide până în ziua în care n-au mai fost. Mt. Gox, bursa din Tokyo prin care treceau la un moment dat cele mai multe tranzacții cu bitcoin, s-a prăbușit în 2014. Creditorii ei au început să-și recupereze o parte din bani abia în 2024. QuadrigaCX, cea mai cunoscută bursă din Canada, s-a prăbușit după ce fondatorul ei a murit, în decembrie 2018, și abia mai târziu Comisia pentru Valori Mobiliare din Ontario a stabilit că afacerea fusese condusă ca o fraudă.
FTX rămâne cazul pe care îl citează toată lumea. Potrivit comunicatului Departamentului de Justiție al SUA, fondatorul bursei, Samuel Bankman-Fried, a furat peste 8 miliarde de dolari din banii clienților, după ce le repetase că depozitele sunt păstrate în custodie și ținute separat de activele companiei. În martie 2024 a primit 25 de ani de închisoare.
Tehnologia n-a avut nicio vină în povestea FTX. A cedat promisiunea, pe care nimeni din afară n-avea cum s-o verifice, și cred că asta trebuie ținut minte mai mult decât numele implicate.
Portofelul non-custodial, cum funcționează auto-custodia
Un portofel non-custodial, numit și portofel cu auto-custodie (self-custody), este o aplicație sau un dispozitiv care generează cheile private la tine și nu le trimite nicăieri. Nicio firmă nu-ți poate îngheța monedele și nicio bursă nu poate intra în faliment cu ele înăuntru. Reversul e la fel de simplu, nimeni nu te poate ajuta dacă pierzi fraza de recuperare.
Producătorul îți dă doar unealta. Aplicații ca MetaMask sau Trust Wallet nu știu câți bani ai și nu țin o bază de date cu fondurile clienților pe care s-o poată goli un hacker, fiindcă fiecare utilizator își păstrează cheile criptate pe propriul telefon sau calculator. Portofelele hardware, de tipul Ledger sau Trezor, merg pe același principiu, doar că acolo cheia stă într-un cip separat, care semnează tranzacțiile fără s-o expună calculatorului.
Hot wallet și cold wallet
Portofelele software instalate pe telefon sau în browser se numesc „calde” (hot wallets), pentru că dispozitivul pe care stă cheia e conectat la internet. Sunt practice pentru sume mici și pentru aplicațiile de finanțe descentralizate, dar preiau toate slăbiciunile telefonului sau ale calculatorului, de la programe malițioase până la extensii de browser compromise.
Portofelele „reci” (cold wallets) țin cheia pe un dispozitiv care nu iese direct pe internet, de obicei un hardware wallet. Tranzacția o pregătești în aplicație, o confirmi pe ecranul aparatului după ce verifici adresa și suma, și abia apoi pleacă în rețea. Pentru sume mari, pasul ăsta fizic e cea mai bună protecție pe care o poate cumpăra un om obișnuit, la un preț de câteva sute de lei.
Ce înseamnă să fii propriul custode?
Libertatea asta vine cu o responsabilitate pe care mulți o subestimează. Dacă fraza de recuperare se rătăcește la o mutare sau dispare odată cu un telefon resetat fără copie, monedele rămân pe blockchain pentru totdeauna, la vedere și imposibil de mișcat. Povestea inginerului galez care încearcă de peste zece ani să scoată dintr-o groapă de gunoi din Newport un hard disk aruncat din greșeală spune destul despre scenariul ăsta.
Mai e și partea psihologică, rar discutată. Când ții singur cheile, fiecare tranzacție e definitivă și orice mesaj de la „suport” devine suspect. Pe unii oameni asta îi liniștește, pe alții îi ține încordați, și e bine să afli din timp în care tabără ești.
Diferențele dintre portofelul custodial și cel non-custodial
Diferențele dintre cele două tipuri de portofel țin de controlul asupra cheilor, de modul în care îți recuperezi accesul, de riscul dominant și de protecția legală. Tabelul le pune față în față, ca să vezi dintr-o privire ce câștigi și ce cedezi în fiecare variantă.
| Criteriu | Portofel custodial | Portofel non-custodial |
|---|---|---|
| Cine deține cheile private | Firma care operează platforma | Tu |
| Dacă uiți parola | Resetezi accesul prin suport | Ai acces doar cu fraza de recuperare |
| Riscul principal | Faliment, fraudă, atac informatic sau cont blocat | Pierderea sau furtul frazei, greșeli la semnare |
| Verificarea identității | Obligatorie | Nu e cerută de portofel |
| Protecție legală în UE | Obligațiile de custodie din MiCA, fără garanție de tip bancar | Niciuna, ești propriul custode |
| Acces la aplicații DeFi | Limitat sau inexistent | Direct |
| Costuri tipice | Comisioane de tranzacționare și de retragere | Comision de rețea la fiecare tranzacție, plus prețul dispozitivului |
| Potrivit pentru | Începători, sume mici, tranzacționare frecventă | Economii pe termen lung, control deplin |
Dacă ar fi să păstrez un singur rând, l-aș păstra pe cel cu riscul principal. La custodial, riscul vine din afară și n-ai niciun control asupra lui. La non-custodial vine aproape mereu din propriile greșeli, ceea ce sună rău, dar are și o parte bună, pentru că de greșeli te poți feri învățând.
Ce protecție legală ai în România și în Uniunea Europeană?
În Uniunea Europeană, firmele care păstrează criptoactive pentru clienți au obligații clare prin Regulamentul (UE) 2023/1114 privind piețele criptoactivelor, cunoscut ca MiCA, iar transferurile spre și dinspre portofelele proprii intră sub Regulamentul (UE) 2023/1113. Niciunul dintre ele nu-ți garantează banii așa cum garantează statul depozitele bancare. Pentru portofelul non-custodial nu există nicio protecție de acest tip, din simplul motiv că acolo nu e niciun intermediar de supravegheat.
Ce obligații are un custode sub MiCA?
MiCA numește firmele din domeniu furnizori de servicii de criptoactive (CASP). Articolul 75 din MiCA, publicat de Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe (ESMA) în registrul interactiv al regulamentului, le cere celor care oferă custodie să țină activele clienților separat de ale lor, inclusiv pe blockchain, și să le marcheze clar ca fiind ale clienților. Același articol prevede că firma răspunde pentru pierderea criptoactivelor sau a cheilor de acces din cauza unui incident care îi este imputabil, în limita valorii de piață din momentul pierderii, și că trebuie să-i trimită clientului cel puțin o dată la trei luni un extras cu pozițiile lui.
Pe hârtie sună liniștitor și e un progres real față de anii în care o bursă putea amesteca banii clienților cu ai ei fără să dea socoteală nimănui. Numai că „răspunde” nu înseamnă „plătește repede”, iar într-un faliment adevărat recuperarea trece tot prin instanțe și administratori judiciari. Criptomonedele de pe o bursă nu sunt acoperite nici de Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare (FGDB), care garantează, potrivit regulilor proprii, echivalentul în lei a 100.000 de euro per deponent per bancă, și doar pentru depozitele bancare.
Pentru cine locuiește în România apare o complicație în plus. La data actualizării, țara nu avea încă o autoritate desemnată pentru aplicarea MiCA, situație recunoscută public în septembrie 2026 de prim-vicepreședintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), așa că platformele care lucrează legal cu clienți români o fac pe baza unei autorizații obținute în alt stat membru. Verificarea în registrul MiCA publicat de ESMA durează câteva minute și e primul lucru pe care l-aș face înainte să las bani pe o platformă.
Travel rule și transferurile de peste 1.000 de euro
Regulamentul (UE) 2023/1113, numit în industrie „travel rule”, se aplică din 30 decembrie 2024 și obligă platformele să colecteze date despre cine trimite și cine primește fiecare transfer de criptoactive. Pentru portofelele proprii, textul publicat în Jurnalul Oficial al UE are o regulă aparte. Când un transfer de peste 1.000 de euro pleacă de pe o platformă către o adresă auto-găzduită sau vine de acolo, platforma trebuie să evalueze dacă adresa e deținută sau controlată de clientul ei.
În practică, bursa te poate întreba dacă portofelul e al tău, îți poate cere să semnezi un mesaj cu el sau să trimiți întâi o sumă mică de test. Nu e o interdicție și nici vreun semn că ai face ceva suspect, e doar o etapă în plus. Mai bine o știi dinainte decât s-o descoperi exact în ziua în care vrei să-ți muți economiile.
Impozitul nu depinde de tipul portofelului
Mutarea monedelor într-un portofel propriu nu schimbă nimic din punct de vedere fiscal. Câștigul se impozitează când vinzi, indiferent dacă monedele au stat pe o bursă sau pe un hardware wallet. Un transfer între portofelele tale nu e o vânzare, deci nu generează impozit. Păstrează totuși istoricul acestor transferuri, fiindcă te ajută să dovedești prețul de achiziție când vine momentul să declari.
Din 2026 se aplică și Directiva (UE) 2023/2226, cunoscută ca DAC8, prin care platformele raportează autorităților fiscale tranzacțiile utilizatorilor. Dacă ai cumpărat de pe o bursă și abia apoi ai mutat monedele în auto-custodie, punctul de intrare ajunge oricum la Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF). Portofelul propriu nu are cum să fie o portiță fiscală, oricât ar spera unii.
Riscurile reale ale fiecărui tip de portofel
Fiecare tip de portofel are un risc dominant, iar diferența e cine îl poartă. La portofelul custodial, riscul stă la firmă și se numește risc de contraparte, adică posibilitatea ca intermediarul să nu-și mai poată onora obligațiile. La cel non-custodial, riscul principal ești chiar tu, cu scăpările și clipele tale de neatenție.
Riscul de contraparte la exchange
Și o bursă cinstită poate fi atacată. Potrivit unui anunț public al Biroului Federal de Investigații al SUA (FBI), emis prin Internet Crime Complaint Center (IC3), hackeri care lucrau pentru Coreea de Nord au furat în februarie 2025 aproximativ 1,5 miliarde de dolari în criptoactive de la bursa Bybit. Blockchainul a rămas intact, atacatorii i-au păcălit pe semnatarii unui portofel rece al bursei să aprobe o tranzacție care pe ecran părea obișnuită.
Bybit a rămas în funcțiune și a acoperit pierderea, deci clienții nu și-au pierdut banii, însă o platformă mai mică probabil n-ar fi supraviețuit. Al doilea risc e mai banal și se numește cont blocat. În iunie 2022, platforma de creditare Celsius a suspendat peste noapte toate retragerile, iar o lună mai târziu a intrat în faliment. Chiar și fără un asemenea dezastru, o verificare de conformitate sau o tranzacție semnalată automat îți pot îngheța accesul săptămâni la rând.
Greșelile utilizatorului în auto-custodie
Cei mai mulți oameni care pierd bani din portofele proprii nu cad victime unor atacuri sofisticate. Își introduc fraza de recuperare pe un site care imită aplicația lor sau o dictează unui „agent de suport” găsit pe rețelele sociale. Alții semnează în grabă o aprobare prin care un contract le poate goli portofelul. Niciun producător serios nu-ți va cere vreodată fraza, și regula asta, odată ținută minte, te ferește de majoritatea capcanelor.
Apoi vin capcanele mai fine. La otrăvirea adresei (address poisoning), atacatorul îți trimite o sumă infimă de pe o adresă care seamănă la început și la sfârșit cu una folosită des de tine, sperând că data viitoare o vei copia din istoric. Semnarea „pe orb” (blind signing), adică aprobarea unei tranzacții pe care dispozitivul nu ți-o poate afișa limpede, a fost exact slăbiciunea exploatată la Bybit, așa că nici portofelul rece nu te apără dacă apeși pe confirmare fără să înțelegi ce aprobi.
Riscul fizic, despre care se vorbește prea puțin
Scurgerile de date de la producătorii de portofele hardware au pus adresele de livrare ale unor clienți pe mâna escrocilor. S-a întâmplat cu baza de clienți Ledger în 2020 și, în 2026, cu date ale unor clienți Trezor, expuse prin partenerul lor de logistică. Răpirea cofondatorului Ledger, David Balland, în Franța, în ianuarie 2025, a arătat cât de reale pot deveni atacurile în care cineva e forțat fizic să-și predea cheile.
De aceea, discreția face parte din securitate la fel de mult ca fraza gravată în metal. Nu te lăuda cu ce ai, nici la o bere, nici pe rețelele sociale. Dacă ai posibilitatea, cere livrarea dispozitivului într-un loc care nu e legat direct de numele tău, cum ar fi un locker.
Cum alegi între portofel custodial și non-custodial?
Alegerea depinde mai ales de suma în joc și de cât de confortabil te simți să fii singurul responsabil pentru ea. Nu trebuie s-o faci o dată pentru totdeauna. Mulți trec de la un model la altul pe măsură ce sumele cresc, și e perfect normal.
La întrebarea portofel custodial sau non-custodial am răspuns și eu diferit în momente diferite, și mi se pare sănătos să fie așa. Pragul care contează e mai degrabă emoțional decât tehnic, adică suma la care o pierdere ți-ar strica somnul. După ce l-ai trecut, auto-custodia încetează să mai fie un moft de pasionat.
Dacă abia ai cumpărat primele criptomonede
Pentru primele câteva sute de lei, o platformă autorizată MiCA e un loc rezonabil în care să înveți cum se cumpără și cum se vinde. Riscul de contraparte e mic raportat la sumă, iar tu câștigi timp să înțelegi ce faci.
Totuși, ți-aș propune un exercițiu încă din prima lună. Instalezi un portofel non-custodial, notezi fraza pe hârtie, muți acolo o sumă mică și apoi îl restaurezi pe alt dispozitiv. Dacă iese, ai învățat cea mai importantă lecție din crypto fără să riști aproape nimic.
Dacă păstrezi economii pe termen lung
Când suma devine una pe care n-ai vrea s-o vezi blocată într-un faliment, auto-custodia începe să aibă sens. Îți trebuie un hardware wallet cumpărat direct de la producător și o frază de recuperare notată pe hârtie sau pe metal, păstrată în două locuri diferite. Înainte de transferul mare, trimiți o sumă de test și verifici că a ajuns.
Monedele pe care nu le atingi luni la rând n-au ce căuta pe o bursă, unde rămân expuse unor riscuri pe care nu le controlezi. Și nu cumpăra aparate la mâna a doua sau din anunțuri, oricât de bun ar părea prețul, pentru că un dispozitiv modificat poate veni cu o frază pe care o mai știe cineva.
Dacă tranzacționezi des sau folosești DeFi
Traderii activi țin aproape inevitabil o parte din bani pe burse, fiindcă acolo se execută ordinele și acolo e lichiditatea. Varianta rezonabilă e să lași pe platformă doar ce folosești în perioada următoare și să retragi periodic profitul.
Pentru aplicațiile de finanțe descentralizate (DeFi), portofelul non-custodial e singura cale. Aici ajută mult să ții un portofel „de lucru”, cu sume mici, separat de cel cu economiile, ca o aprobare greșită să nu atingă tot ce ai. Aprobările vechi, date unor contracte pe care nu le mai folosești, se pot revoca din instrumente specializate, un gest pe care puțini îl fac regulat.
Varianta hibridă și portofelele de nouă generație
Varianta hibridă înseamnă o sumă de lucru pe o bursă autorizată și economiile într-un portofel propriu, de preferat hardware. În practică, e soluția la care ajung mulți utilizatori. Proporția diferă de la om la om, dar logica e cea pe care o știi de la bancă, unde ții banii de cheltuială în portmoneu și restul în altă parte.
Între timp, granița dintre cele două modele a început să se estompeze. Portofelele cu calcul multipartit (MPC) împart cheia în fragmente ținute pe dispozitive diferite, uneori unul la utilizator și unul la furnizor, așa încât niciun fragment să nu poată semna singur. Pe Ethereum, conturile inteligente construite pe standardul ERC-4337 pot permite recuperarea accesului prin „gardieni” aleși de tine, alte dispozitive sau oameni de încredere, în locul unei fraze de 24 de cuvinte.
Portofelele multisig, de tipul Safe, cer mai multe semnături pentru o tranzacție, de exemplu două din trei chei, și le folosesc de ani buni companiile și fondurile. Pentru o familie care vrea să-și protejeze economiile pot fi o soluție elegantă, cu condiția ca toți cei implicați să înțeleagă cum funcționează.
Un singur lucru l-aș verifica de fiecare dată, și anume cine poate, concret, să miște banii. Un portofel „fără frază” poate ascunde o dependență de furnizor la fel de mare ca la o bursă. Discuția din 2023 despre Ledger Recover, serviciul opțional care permite salvarea criptată a frazei la firme terțe, a arătat că nici la portofelele hardware încrederea în producător nu dispare complet.
Ce se întâmplă cu criptomonedele tale după tine?
Moștenirea scoate la iveală cea mai mare diferență dintre un portofel custodial și unul non-custodial. La o bursă, moștenitorii pot revendica contul pe baza actelor de succesiune, după o procedură uneori lentă, dar posibilă. Într-un portofel non-custodial, dacă nimeni nu știe unde e fraza de recuperare, monedele rămân blocate pe blockchain pentru totdeauna.
Nu e nevoie să-ți dai fraza cuiva de pe acum, ajunge să lași un drum clar. O scrisoare cu instrucțiuni, ținută separat de frază, în care explici ce portofele ai și cum se folosesc, îl ajută enorm pe un moștenitor care n-a deschis niciodată o aplicație crypto. Fraza poate sta într-o casetă de valori sau poate fi împărțită cu Shamir Backup, metoda bazată pe standardul SLIP-39 oferită de Trezor, în fragmente dintre care doar o parte sunt necesare pentru recuperare.
Indiferent ce model alegi, merită să-ți pui din când în când aceeași întrebare, cine ar putea mișca banii mâine dacă tu n-ai mai putea. Dacă răspunsul e o firmă, asigură-te că e autorizată și că ții acolo doar ce-ți permiți să aștepți. Dacă răspunsul ești doar tu, fă în așa fel încât să nu fii și singurul care știe cum.
Întrebări frecvente
Da. Când cumperi criptomonede în aplicația Revolut, firma le păstrează în numele tău și tu vezi doar un sold. Pentru o parte dintre monede poți face retragere către un portofel extern, moment din care controlul trece la tine. Până atunci, regulile sunt ale oricărui serviciu custodial.
MetaMask este un portofel non-custodial. În configurația obișnuită, cheile private sunt generate și păstrate criptat pe dispozitivul tău, iar firma care dezvoltă aplicația nu are acces la ele și nu-ți poate recupera fondurile dacă pierzi fraza. La fel stau lucrurile la majoritatea portofelelor software independente.
Fondurile nu se pierd. Cumperi un dispozitiv nou, de la același producător sau unul compatibil cu BIP-39, introduci fraza și ai din nou acces la monede. Aparatul pierdut e protejat de PIN, deci cine îl găsește nu intră ușor în el, dar e prudent să muți fondurile într-un portofel nou, cu frază nouă, mai ales dacă nu foloseai și o parolă suplimentară.
Nu e. Fotografia ajunge de obicei automat în copia de rezervă din cloud, iar un cont de e-mail compromis sau o aplicație cu acces la galerie îți pot expune fraza fără să afli. Pentru sume care contează, hârtia sau o plăcuță de metal ținute în locuri sigure rămân varianta prudentă, departe de notițele din telefon.
Monedele native, ca bitcoin sau ether, nu le poate îngheța nimeni cât timp cheia e doar la tine. Cu stablecoinurile e altă poveste, pentru că emitenți precum Tether sau Circle au în contractele inteligente funcții prin care pot bloca tokenurile de la anumite adrese, de obicei la cererea autorităților. Așadar, auto-custodia nu te scoate complet de sub controlul unui emitent atunci când ții active emise de o companie.
Pentru câteva sute de lei, probabil nu, fiindcă dispozitivul ar costa cât o bună parte din sumă. La început ajung un portofel software pe un telefon bine întreținut sau o platformă autorizată. Pragul de la care un hardware wallet devine o cheltuială logică e personal. Mulți îl simt când suma trece de cât ar accepta să piardă fără regrete.
Pentru cei mai mulți, două ajung. Unul de lucru, pentru tranzacții și experimente cu aplicații noi, și unul de economii, folosit rar și ținut separat, astfel încât o semnătură greșită în portofelul de zi cu zi să nu atingă banii puși deoparte.
În general da, dacă platforma permite retrageri pentru moneda respectivă și pe rețeaua aleasă. Plătești un comision de retragere, iar pentru sume de peste 1.000 de euro platforma îți poate cere să confirmi că adresa îți aparține. Verifică de două ori rețeaua, pentru că o monedă trimisă pe o rețea pe care portofelul nu o suportă poate fi foarte greu de recuperat.
