Blockchain-ul a apărut inițial ca tehnologia din spatele Bitcoin, prima criptomonedă lansată în 2009. De atunci, această tehnologie s-a extins dincolo de monede digitale și a atras atenția întregului sector financiar. Motivul este simplu: blockchain-ul promite o modalitate transparentă, sigură și descentralizată de a urmări tranzacțiile, fără a depinde de un singur administrator central.
În 2016, de exemplu, Forumul Economic Mondial a estimat că până în 2025 circa 10% din PIB-ul global ar putea fi stocat cu ajutorul tehnologiilor blockchain – o dovadă a potențialului uriaș atribuit acestei inovații.
În acest articol vom explica pe înțelesul tuturor ce este blockchain-ul și, mai ales, cum influențează el concret sectorul financiar. Vom trece prin multiple exemple – de la finanțe descentralizate și plăți internaționale, până la tokenizarea activelor și contractele inteligente – evidențiind atât avantajele aduse, cât și provocările existente.
Scopul este ca, la final, să fie clar pentru oricine de ce blockchain-ul este considerat o tehnologie revoluționară în finanțe și cum este folosit în practică.
Explicație generală despre blockchain
Pe scurt, un blockchain este un registru digital distribuit între mulți participanți, care înregistrează tranzacții într-o serie de blocuri legate între ele, formând un lanț (de aici și numele de block-chain, adică lanț de blocuri).
Fiecare bloc conține un pachet de tranzacții recente și se leagă criptografic de blocul anterior, astfel încât datele odată adăugate devin practic imuabile (nu mai pot fi modificate).
Toate copiile registrului sunt sincronizate între participanți, ceea ce înseamnă că nu există o singură instituție care să dețină „cartea contabilă”, ci toți dețin aceeași versiune.
Acest mecanism face ca blockchain-ul să fie „un registru deschis și distribuit ce poate înregistra tranzacții în mod eficient, verificabil și permanent”. Odată ce o informație a fost înregistrată într-un bloc și acel bloc a fost adăugat la lanț, este extrem de dificil de schimbat retroactiv acea informație, deoarece ar necesita modificarea tuturor blocurilor următoare de pe toate copiile distribuite ale registrului.
Cu alte cuvinte, blockchain-ul asigură integritatea datelor (nimeni nu poate falsifica sau șterge tranzacțiile deja înregistrate) și încrederea între participanți (nu mai este nevoie de o autoritate centrală de încredere care să garanteze tranzacțiile – rețeaua în sine și algoritmii săi garantează validitatea).
Această combinație de caracteristici deschide numeroase posibilități în domeniul financiar, unde încrederea, securitatea și evidența corectă a tranzacțiilor sunt fundamentale. În continuare, vom vedea în ce moduri concrete blockchain-ul transformă serviciile financiare.
Finanțe descentralizate (DeFi)
Unul dintre cele mai revoluționare concepte aduse de blockchain în finanțe sunt Finanțele Descentralizate, cunoscute și ca DeFi (din engleză Decentralized Finance). DeFi se referă la un ecosistem de aplicații financiare construit pe blockchain fără intermediar central – adică fără bănci, burse sau alte instituții tradiționale care să intermedieze tranzacțiile.
În schimb, serviciile financiare sunt furnizate prin programe automate (smart contracts) pe blockchain, la care oricine poate avea acces. Practic, DeFi oferă oricui cu o conexiune la internet posibilitatea de a accesa servicii financiare direct, fără birocratie și fără a depinde de instituții bancare.
Exemple concrete de aplicații DeFi includ:
Împrumuturi și credite peer-to-peer – Platforme unde utilizatorii pot împrumuta fonduri unii altora sau pot oferi propriile fonduri spre împrumut, obținând dobândă, fără a trece printr-o bancă.
Totul este gestionat de contracte inteligente care conectează direct creditorii și debitorii și administrează automat plățile și garanțiile (de obicei, împrumuturile sunt garantate cu criptomonede depuse în contractul inteligent).
Astfel, oricine poate deveni “bancher” oferind împrumuturi sau poate accesa credit instantaneu, dacă oferă suficiente garanții, în mod transparent și automatizat.
Burse descentralizate (DEX) și tranzacționare – Schimburi de criptomonede care funcționează fără o companie centrală. Utilizatorii pot tranzacționa direct între ei criptomonede sau token-uri, folosind protocoale DeFi.
Aceste DEX-uri (precum Uniswap, SushiSwap și altele) rulează pe contracte inteligente: când vrei să schimbi un token cu altul, contractul se asigură că ambele părți ale tranzacției se întâmplă simultan și corect, eliminând riscul ca una dintre părți să nu-și respecte promisiunea. Tranzacțiile sunt rapide și se desfășoară 24/7, fără limitele orarului de tranzacționare obișnuit al piețelor tradiționale.
Speculații financiare și derivate – DeFi a permis crearea de instrumente derivate și platforme de trading complex similare celor din finanțele clasice. De exemplu, există platforme derivative descentralizate unde se pot deschide poziții de tip long/short, se pot tranzacționa opțiuni sau contracte futures pe prețul criptomonedelor ori altor active tokenizate.
Toate aceste piețe funcționează prin cod, fără brokeri umani. Utilizatorii pot paria pe creșterea sau scăderea prețurilor activelor folosind contracte inteligente, câștigând sau pierzând în funcție de evoluția pieței.
Asigurări descentralizate – Chiar și industria asigurărilor are echivalent DeFi. Platformele de asigurări descentralizate permit unui grup de utilizatori să pună fonduri într-un fond comun (pool) care funcționează ca o asigurare, iar dacă unul dintre utilizatori suferă un eveniment nefast (de exemplu, un hack al unui cont sau un smart contract eșuat pe altă platformă DeFi), contractul inteligent al asigurării verifică incidentul și plătește despăgubirea automat, conform regulilor codificate.
Totul se face transparent, fără agenți de asigurare sau companii care să decidă manual plata – codul înlocuiește evaluatorii de daune.
Conturi de economii și “yield farming” – În DeFi poți să “depozitezi” criptomonede într-un protocol care le folosește (de exemplu, le împrumută mai departe) și în schimb primești o dobândă, asemănător unui cont de economii.
Unele platforme combină mai multe strategii de investiții automate pentru a obține cel mai bun randament, fenomen cunoscut ca yield farming. Deși uneori aceste dobânzi pot fi mult mai mari decât în băncile tradiționale, utilizatorii trebuie să fie conștienți că și riscurile sunt pe măsură – de la oscilația prețului criptomonedelor, până la posibile erori în cod sau atacuri informatice.
Toate aceste inovații demonstrează cum blockchain-ul înlocuiește rolul unor intermediari financiari cu contracte inteligente care execută reguli prestabilite. Astfel, serviciile devin mai accesibile (oricine din lume le poate folosi, nefiind necesar un istoric bancar sau documente complicate), adesea mai ieftine (taxele sunt doar cele de rețea și de utilizare a protocolului, fără comisioane pentru bănci sau brokeri) și mai transparente (toate tranzacțiile și fondurile din sistem pot fi verificate pe blockchain public).
Ecosistemul DeFi a crescut rapid în ultimii ani, ajungând la zeci de miliarde de dolari în valoare totală blocată în protocoale în perioadele de vârf, semn că mulți investitori și utilizatori văd valoare în aceste noi platforme.
Desigur, DeFi este un domeniu încă tânăr, unde există și probleme (de exemplu, hack-uri celebre sau prăbușirea unor platforme), însă potențialul de a remodela modul în care accesăm credite, facem tranzacții sau ne investim economiile este real și deja în curs de materializare.
Plăți internaționale mai rapide și ieftine
Transferurile internaționale de bani și plățile transfrontaliere sunt un segment al finanțelor unde blockchain-ul își arată imediat utilitatea. În sistemul financiar tradițional, dacă vrei să trimiți bani dintr-o țară în alta (de exemplu, un muncitor din diaspora care trimite bani acasă familiei), procesul implică adesea mai multe bănci intermediare și rețele precum SWIFT.
Fiecare intermediar introduce timp de așteptare (transferul poate dura de la câteva ore la câteva zile) și comisioane semnificative la fiecare pas. Astfel, remitențele (banii trimiși de muncitorii din străinătate acasă) pot pierde 5-10% din valoare doar pe comisioane bancare și de conversie valutară, iar destinatarul așteaptă uneori zile întregi până vede banii.
Prin blockchain, această experiență se schimbă radical. Dacă atât expeditorul cât și destinatarul folosesc o rețea blockchain, transferul de valoare se poate face aproape instantaneu, direct între ei, fără a mai trece printr-un lanț lung de bănci corespondente.
De exemplu, cineva poate converti lei în Bitcoin sau altă criptomonedă stabilă (cum ar fi un stablecoin legat de dolar) și o poate trimite instant destinatarului din cealaltă țară, care o convertește apoi în moneda locală.
Tot procesul poate dura câteva minute sau chiar secunde, în funcție de blockchain-ul folosit, comparativ cu zile în sistemul tradițional. Costurile sunt de obicei doar o mică taxă de rețea (uneori de ordinul câtorva cenți sau câțiva lei), indiferent de suma transferată, în timp ce printr-un transfer bancar internațional comisioanele fixe pot fi destul de mari (uneori zeci de dolari/euro per transfer).
Există și rețele blockchain create special pentru plăți rapide și ieftine. De exemplu, XRP Ledger (Ripple) este o platformă concepută ca un sistem de decontare brută în timp real (real-time gross settlement), pentru schimb valutar și remitențe.
Mai multe bănci au experimentat cu utilizarea Ripple sau a altor soluții bazate pe blockchain pentru a trimite bani între subsidiare din diferite țări, tocmai datorită vitezei și costurilor reduse.
Un alt exemplu este Stellar, o rețea blockchain gândită pentru microtransacții și transferuri globale de mici valori, care a încheiat parteneriate cu companii de remitențe pentru a facilita trimiterea banilor către regiuni unde serviciile bancare sunt scumpe sau greu accesibile.
Pentru utilizatorul obișnuit, avantajele se traduc simplu: poți trimite bani oriunde în lume, oricând (sistemele blockchain funcționează 24/7), cu costuri minime și fără bătăi de cap legate de programul bancar sau aprobări.
Desigur, în practică, pentru ca destinatarii să poată folosi banii, este nevoie ca ei să-i convertească în moneda locală sau să poată plăti direct cu criptomoneda primită – lucru care devine din ce în ce mai realizabil, pe măsură ce apar servicii de conversie locală și tot mai mulți comercianți acceptă criptomonede.
Chiar și marile rețele de carduri precum Visa și Mastercard au anunțat inițiative de a integra plățile cu stablecoins (criptomonede stabile) în rețelele lor, semn că tehnologia blockchain pentru plăți internaționale este luată în serios de industria financiară tradițională.
Tokenizarea activelor (active digitale)
O altă modalitate prin care blockchain-ul influențează finanțele este prin tokenizarea activelor. Tokenizarea înseamnă transformarea unui activ real sau a unui drept (de proprietate, de exemplu) într-un token digital pe blockchain.
Cu alte cuvinte, se creează o reprezentare digitală a acelui activ, care poate fi deținută și tranzacționată de oricine, la fel ca o criptomonedă.
Acest concept deschide oportunități interesante. Practic, aproape orice activ fizic sau financiar ar putea fi tokenizat: acțiuni ale unei companii, obligațiuni, proprietăți imobiliare, opere de artă, mărfuri precum aurul sau petrolul, chiar și proprietate intelectuală ori drepturi asupra unor bunuri unice.
De exemplu, o clădire de birouri în valoare de 10 milioane de euro ar putea fi tokenizată în 10.000 de tokenuri digitale, fiecare reprezentând 0,01% din clădire. Astfel, investitori de pretutindeni ar putea cumpăra și deține un token (sau mai multe) ca fracțiune din proprietatea acelei clădiri, beneficiind proporțional de chirii sau de creșterea valorii imobilului, fără să fie nevoie să cumpere întregul activ.
Aceste tokenuri pot fi apoi tranzacționate liber pe piețe secundare (burse de tokenuri) în orice moment, oferind lichiditate unui activ care altfel ar fi greu vandabil (în mod tradițional, vânzarea unei clădiri durează luni și implică proceduri greoaie).
Blockchain-ul asigură că dreptul de proprietate asociat fiecărui token este sigur și verificabil. Dacă deții tokenul în portofelul tău digital, înseamnă că deții acea fracțiune de activ; istoricul tranzacțiilor de la emitent până la deținătorul curent este tot timpul vizibil și imuabil pe lanț, ceea ce reduce șansele de fraudă sau dubla vânzare a aceluiași drept.
Mai mult, tokenizarea permite democratizarea investițiilor – oameni obișnuiți pot investi sume mici în active de mare valoare (cum ar fi real estate premium sau artă de colecție), lucru imposibil fără această tehnologie.
În ultimii ani, au apărut și concepte ca STO (Security Token Offering) – oferte de tokenuri de valoare mobiliară, practic echivalentul emisiei de acțiuni sau obligațiuni sub formă de token. Astfel de tokenuri sunt considerate valori mobiliare digitale și intră sub incidența reglementărilor financiare (pentru a proteja investitorii).
Deși procesul este reglementat, avantajul este că tranzacționarea acestor tokenuri poate fi mult mai eficientă (fără intermediari precum brokeri sau camere de compensare tradiționale) și poate acoperi o plajă globală de investitori, nu doar o singură bursă locală.
S-au tokenizat deja cu succes acțiuni de companii, porțiuni din fonduri de investiții, precum și active mai inovative cum ar fi fragmente din opere de artă celebră sau drepturi asupra unor venituri viitoare.
De exemplu, există cazuri unde un tablou scump a fost împărțit în mii de tokenuri vândute investitorilor; dacă pictura își dublează valoarea în timp, și valoarea fiecărui token crește corespunzător, iar investitorii pot vinde tokenurile pe piață pentru profit.
Tokenizarea activelor eficientizează și procesele de decontare și evidență: transferul proprietății asupra unui activ tokenizat se face instantaneu pe blockchain (prin transferul tokenului) în loc să necesite contracte pe hârtie, notari și înscrieri laborioase în registre oficiale.
Desigur, pentru ca acest vis să fie complet realizat, este nevoie ca și cadrul legal să recunoască pe deplin drepturile digitale din blockchain ca fiind echivalente cu titlurile tradiționale de proprietate – lucru care se întâmplă treptat, pe măsură ce tot mai multe jurisdicții actualizează legile pentru a integra tehnologia blockchain.
Contracte inteligente (smart contracts)
Un concept cheie care a permis dezvoltarea DeFi și a multor aplicații financiare pe blockchain este cel de contract inteligent (smart contract).
Contractele inteligente sunt programe informatice care rulează pe un blockchain și care pot executa automat clauzele unui contract, fără intervenție umană, atunci când sunt îndeplinite anumite condiții prestabilite.
Numele poate fi puțin înșelător – nu este vorba de contracte „inteligente” în sensul inteligenței artificiale, ci mai degrabă de contracte auto-executabile.
O analogie utilă este cea cu un distribuitor automat (vending machine): aparatul este programat astfel încât, dacă introduci o anumită sumă de bani și selectezi un produs, eliberarea produsului se face automat, conform regulilor (prețul corect și produsul ales).
Nu e nevoie de un vânzător care să intermedieze tranzacția; codul aparatului asigură executarea corectă. În mod similar, un contract inteligent de pe blockchain ar putea fi programat, de exemplu, să deblocheze automat plata către un vânzător doar atunci când cumpărătorul confirmă (sau un senzor IoT confirmă) că a primit marfa.
Astfel, banii sunt ținuți într-un fel de escrow automat și se transmit vânzătorului numai dacă condițiile de livrare sunt îndeplinite, eliminând nevoia unui agent escrow uman sau a încrederii oarbe între părți.
Unul dintre principalele beneficii ale contractelor inteligente este că elimină necesitatea încrederii într-o terță parte de arbitraj. Blockchain-ul în sine devine „arbitrul” care execută contractul conform regulilor prestabilite, fără părtinire și fără posibilitate de corupere.
Odată ce un smart contract a fost implementat (publicat) pe blockchain, nici măcar autorul lui nu îl mai poate modifica (decât dacă a prevăzut asta explicit în cod), deci participanții știu că regulile vor rămâne stabile.
Acest lucru poate reduce foarte mult fricțiunile din tranzacțiile financiare – de exemplu, în loc să plătești avocați și notari să supravegheze un contract complex, părțile pot conveni asupra unui contract inteligent care să aibă grijă ca toată lumea să-și respecte partea sa.
În finanțe, contractele inteligente permit o automatizare accentuată. Am văzut deja în secțiunea DeFi că ele gestionează împrumuturi, tranzacții pe burse descentralizate, asigurări și altele. Să luăm un caz concret: asigurarea de zbor. În mod tradițional, dacă vrei să te asiguri că primești o compensație dacă zborul tău are întârziere, trebuie să cumperi o poliță de asigurare de la o companie, iar dacă se întâmplă întârzierea, să faci o cerere de despăgubire și să aștepți aprobarea și plata.
Cu un smart contract, procesul ar fi automat: compania aeriană (sau un serviciu de date de încredere, numit oracol, care preia informații despre zboruri) poate transmite în blockchain informația că zborul X a întârziat peste limita agreată.
Contractul inteligent al asigurării vede acest lucru și declanșează automat plata despăgubirii către portofelul asiguratului, fără niciun formular sau întârziere birocratică.
Totul se întâmplă pe loc, conform codului. Acest exemplu ilustrează cum contractele inteligente pot aduce eficiență și viteză în procesarea contractelor financiare, reducând costurile operaționale și posibilitatea de dispută (pentru că regulile de despăgubire au fost clare și automate).
Desigur, contractele inteligente vin și cu provocări: codul poate fi greșit sau vulnerabil. Au existat incidente (precum celebrul hack The DAO din 2016) în care erori în codul unui smart contract au fost exploatate și au dus la pierderi financiare semnificative.
Din acest motiv, securitatea și auditarea acestor contracte este crucială. De asemenea, statutul lor legal este într-o zonă gri – dacă un contract inteligent execută o tranzacție care ar încălca o lege sau dacă apar neînțelegeri, nu este încă foarte clar cum se rezolvă disputa în instanță, dat fiind că totul s-a petrecut automat.
Cu toate acestea, în domeniile bine delimitate și standardizate (cum ar fi tranzacțiile financiare cu reguli clare), contractele inteligente sunt un instrument extrem de puternic, iar adoptarea lor este în creștere odată cu popularitatea blockchain-urilor programabile precum Ethereum, care a introdus acest concept.
Practic, smart contracts stau la baza întregului ecosistem de aplicații financiare pe blockchain, făcând posibile inovațiile din DeFi, NFT-uri, și multe altele.
Identitatea digitală și securitatea datelor
În sectorul financiar, identitatea și securitatea datelor personale joacă un rol esențial – de la verificarea identității clienților (KYC – Know Your Customer) până la păstrarea în siguranță a datelor tranzacțiilor. Blockchain-ul oferă soluții interesante și în această privință.
Identitate digitală descentralizată: În mod tradițional, identitatea ta financiară (dosarul de client bancar, scorul de credit, istoricul de tranzacții) este stocată în baze de date centralizate ale băncilor și agențiilor de credit.
Aceste baze de date pot fi vulnerabile la breșe de securitate (dacă sunt sparte, datele personale pot fi furate) și creează și bariere – de exemplu, dacă vrei să deschizi un cont nou la o altă bancă, trebuie să iei de la capăt procesul de verificare a identității, chiar dacă altă instituție te-a verificat deja.
Blockchain-ul poate schimba acest lucru prin conceptul de identitate auto-suverană (self-sovereign identity). Asta înseamnă că îți poți deține tu însuți propriile acreditări digitale (de exemplu, un token sau un set de date criptate în portofelul tău digital care atestă cine ești, verificat de autorități competente), iar apoi poți dovedi identitatea către oricine, oricând, folosind blockchain-ul, fără să mai trebuiască ca fiecare entitate să-ți stocheze și proceseze datele personale.
De exemplu, ai putea avea o identitate digitală emisă de guvern (să zicem, datele din buletin stocate într-un format digital securizat pe blockchain). Când vrei să îți deschizi un cont bancar sau să aplici pentru un împrumut, în loc să trimiți copii după acte și să aștepți verificări manuale, ai transmite băncii doar un “proof” criptografic prin care blockchain-ul confirmă că identitatea ta a fost verificată și corespunde cerințelor (majorat, cetățean rezident, etc.), fără ca banca să obțină toate detaliile tale (precum CNP-ul sau adresa completă, decât dacă este necesar).
Banca are încredere în această verificare deoarece vine de pe blockchain și este semnată de autoritatea emitentă (guvernul) în care banca are încredere. Astfel, tu controlezi ce informații împărtășești, reducând expunerea datelor personale, iar procesul de onboarding devine mult mai rapid. În plus, odată verificat pe blockchain, poți reutiliza acea verificare și la alte instituții (de exemplu, la o altă bancă, la o platformă de investiții, etc.) fără să reiei procedura.
Securitatea datelor financiare: Blockchain-ul, prin natura sa, oferă un mediu foarte sigur de stocare a informației. În loc ca tranzacțiile sau documentele importante să fie ținute într-un singur server care poate cădea sau poate fi spart, ele sunt distribuite pe mii de noduri.
Orice tentativă de a modifica sau șterge date ar trebui să compromită simultan majoritatea acestor noduri – lucru extrem de dificil pentru un hacker. Astfel, se reduce mult riscul de fraudă sau falsificare a datelor financiare.
Un exemplu ar fi folosirea blockchain-ului pentru a stoca evidența tranzacțiilor bursiere sau istoricul de proprietate al unor active financiare: participanții pot avea garanția că înregistrările nu au fost modificate post-factum.
De asemenea, blockchain-ul poate îmbunătăți partajarea sigură a datelor între instituții. Să zicem că mai multe bănci și-ar partaja pe un blockchain privat informații despre tranzacții suspecte sau despre identitățile deja verificate ale unor clienți (cu consimțământul acestora), pentru a combate spălarea banilor. În loc ca fiecare bancă să facă cercetări de la zero, ele pot avea acces la un registru comun (dar protejat criptografic) cu astfel de date.
Fiecare bancă adaugă informații când descoperă ceva relevant, și toate celelalte văd actualizarea aproape în timp real. Pentru că blockchain-ul menține un istoric imuabil, oricând poate fi auditat cine a adăugat ce informație și când.
Acest tip de colaborare securizată ar putea face sistemul financiar mai sigur per ansamblu, fără a încălca confidențialitatea datelor clienților (datele pot fi stocate sub formă criptată, iar blockchain-ul doar confirmă potrivirile sau semnalele de alarmă, fără să dezvăluie conținutul exact decât autorităților competente).
Un alt exemplu concret este cel al documentelor și certificatelor digitale. În loc să păstrezi diplome universitare pe hârtie sau contracte în seifuri, ele pot fi înregistrate ca hash-uri (amprente digitale unice) pe un blockchain.
Astfel, oricine are nevoie să verifice autenticitatea unui document (o bancă ce verifică diploma unui candidat la angajare, de pildă) poate compara hash-ul documentului prezentat de candidat cu cel de pe blockchain. Dacă se potrivesc, înseamnă că documentul este autentic și neviciat. Iar dacă cineva ar încerca să modifice diploma, hash-ul nu ar mai corespunde cu cel original înregistrat, deci tentativa de fraudă ar fi evidentă.
Acest principiu poate fi aplicat la certificate de naștere, polițe de asigurare, istoricul medical folosit la asigurări de sănătate, etc., permițând un nivel de încredere sporit în integritatea datelor.
În rezumat, blockchain-ul poate oferi indivizilor control mai mare asupra identității și datelor lor și poate ajuta instituțiile financiare să gestioneze datele sensibile într-un mod mai sigur și eficient. Suntem încă în fazele de început ale aplicării pe scară largă a acestor concepte, dar deja există proiecte-pilot și inițiative guvernamentale care testează identități digitale pe blockchain și schimb securizat de informații financiare.
Dacă aceste eforturi se maturizează, am putea vedea un viitor în care deschiderea unui cont bancar sau obținerea unui credit devine un proces aproape instantaneu, cu minim de riscuri privind furtul de identitate sau scurgerile de date.
Băncile și instituțiile financiare tradiționale
La început, băncile tradiționale au privit fenomenul blockchain și al criptomonedelor cu scepticism – parțial din cauza volatilității Bitcoin și a asocierii cu activități nereglementate, parțial pentru că această tehnologie provoca însăși ideea de intermediere (rolul clasic al băncilor).
Cu timpul însă, tot mai multe instituții financiare au realizat că tehnologia blockchain în sine (separat de criptomonedele publice) poate fi extrem de utilă pentru a eficientiza procesele bancare și a reduce costurile. În loc să ignore sau să combată blockchain-ul, multe bănci au ales să îl adopte în propriile sisteme sau să investească în cercetare și proiecte pilot.
Un domeniu de interes este infrastructura de back-office a băncilor – adică sistemele din spatele cortinei, cele care se ocupă de decontarea tranzacțiilor, reconcilieri între bănci, evidența contractelor, etc.
Aceste procese sunt de obicei costisitoare și lente, implicând multe baze de date separate care trebuie să se potrivească între ele. Blockchain-ul poate oferi un registru comun, partajat între entități financiare, unde tranzacțiile sunt înregistrate o singură dată, într-un mod sincronizat, la care au acces toți participanții autorizați.
Astfel, toate părțile văd aceeași informație în timp real și nu mai apar discrepanțe care necesită reconciliere manuală. Un studiu IBM din 2016 deja observa că băncile experimentau implementarea registrelor distribuite mai repede decât se anticipa.
De altfel, pe măsură ce industria blockchain a început să se maturizeze, tot mai mulți experți financiari au ajuns să o vadă ca pe infrastructura unui cu totul nou sistem financiar, cu implicații majore pe termen lung.
Ideea este că această tehnologie ar putea transforma tranzacțiile financiare prin capacitatea de a accelera procesele, de a procesa tranzacții simultane, de a reduce costurile de tranzacționare și de a îmbunătăți transparența pe piețele de capital.
Băncile precum UBS au deschis laboratoare de cercetare dedicate blockchain-ului pentru a explora utilizările posibile ale acestuia în servicii financiare, țintind creșterea eficienței și scăderea costurilor operaționale.
Deja există consorții bancare care colaborează pentru a folosi blockchain-ul. Un exemplu este R3 Corda, o platformă de tip blockchain (de fapt, tehnologie de registru distribuit) dezvoltată special pentru instituții financiare, la care s-au alăturat zeci de bănci mari globale.
Scopul este crearea unei infrastructuri comune pentru lucruri precum tranzacții interbancare, credite sindicalizate (credite mari acordate în comun de mai multe bănci), sau procese de trade finance (cum ar fi acreditivele pentru comerț internațional), în care blockchain-ul poate ține evidența documentelor (facturi, scrisori de credit) și stării tranzacției în timp real pentru toate părțile implicate (exportator, importator, bănci, vamă etc.).
Prin eliminarea documentelor fizice și a necesității ca fiecare entitate să își mențină propriul registru separat (care trebuie apoi comparat cu al altora), astfel de soluții pot accelera semnificativ comerțul internațional și reduce erorile sau fraudele (de ex., prezentarea aceleiași facturi la două bănci diferite pentru finanțare – lucru imposibil dacă factura are un unic token pe blockchain vizibil pentru toți).
Unele bănci au mers chiar mai departe și au creat monede digitale proprii pentru uz intern. Un exemplu este JPM Coin de la JPMorgan Chase, o criptomonedă internă pe care banca o folosește pentru a muta instantaneu fonduri între conturile din diferite regiuni (în loc să aștepte transferuri interne batch). Alte bănci au experimentat cu stablecoins (monede digitale legate de valoarea unei monede tradiționale, ex: 1 token = 1 USD) pentru a deconta tranzacții între ele aproape instantaneu.
De asemenea, băncile au început să ofere servicii de custodie pentru criptomonede clienților bogați sau instituționali, recunoscând cererea tot mai mare din partea acestora de a investi în noua clasă de active digitale. Unele instituții financiare de tradiție și-au lansat chiar platforme de tranzacționare pentru criptomonede sau au investit în startup-uri blockchain pentru a nu rata trendul.
Totuși, nu toate instituțiile sunt la fel de optimiste. Există și voci sceptice în rândul bancherilor. De pildă, banca germană Berenberg a afirmat acum câțiva ani că blockchain-ul este o tehnologie „supraevaluată” (overhyped), cu foarte multe proiecte demonstrative (proof of concept), dar încă puține rezultate de succes concrete și numeroase provocări nerezolvate.
Această opinie subliniază un adevăr: deși potențialul e mare, implementarea reală în infrastructura financiară globală nu este simplă. Băncile trebuie să țină cont de reglementări, compatibilitate cu sistemele existente, securitate, scalabilitate și, nu în ultimul rând, de încrederea publicului.
Una peste alta, instituțiile financiare tradiționale nu mai ignoră blockchain-ul, ci caută să-l integreze acolo unde aduce valoare. Fie că e vorba de colaborarea cu fintech-uri DeFi, fie de adoptarea tehnologiei pentru uz intern, băncile încearcă să beneficieze de avantajele acesteia (eficiență, viteză, transparență).
În același timp, ele încearcă să gestioneze riscurile asociate (reglementare, riscuri operaționale noi, educarea clienților). Este un echilibru delicat, dar trendul general indică faptul că viitorul serviciilor financiare va îmbina elemente tradiționale cu inovațiile aduse de blockchain. Vedem deja un shift: de la a privi blockchain-ul ca pe un inamic disruptiv al băncilor, la a-l trata ca pe o tehnologie de bază care poate moderniza și revigora sistemul financiar actual.
Monedele digitale ale băncilor centrale (CBDC)
Pe lângă criptomonedele “private” și inițiativele din sectorul comercial, poate cea mai strategică influență a blockchain-ului în finanțe se vede prin apariția conceptului de monedă digitală a băncii centrale, prescurtat CBDC (Central Bank Digital Currency).
Un CBDC este, în esență, o versiune digitală a monedei naționale emisă chiar de banca centrală, la fel cum emite numerar (bancnote și monede) sau bani electronici obișnuiți (cei din conturile bancare).
Diferența este că un CBDC este gândit să funcționeze oarecum similar cu criptomonedele: să fie disponibil direct publicului larg într-o formă digitală, posibil folosind elemente de tehnologie blockchain sau registre distribuite pentru operare.
Impulsul pentru CBDC-uri a venit în mare parte ca răspuns la creșterea criptomonedelor și mai ales a stablecoin-urilor.
Băncile centrale au realizat că există riscul ca, dacă o mare parte din tranzacțiile digitale se mută în afara sistemului bancar tradițional (de exemplu, folosind o monedă stabilă emisă de o companie privată sau criptomonede volatile precum Bitcoin), ele să piardă controlul asupra politicii monetare și a supravegherii financiare.
De asemenea, tehnologia blockchain a demonstrat că plățile digitale pot fi mult mai rapide și mai ieftine decât rețelele tradiționale – un standard la care băncile centrale au început să aspire și ele pentru monedele naționale.
Prin urmare, în ultimii ani, zeci de bănci centrale din lume au inițiat proiecte pilot sau cercetări privind propriile monede digitale. Există două tipuri de CBDC-uri în discuție: retail CBDC (pentru uzul populației în tranzacții de zi cu zi, practic echivalentul digital al banilor cash) și wholesale CBDC (pentru uz restrictiv, între instituții financiare, echivalentul digital al rezervelor bancare și decontărilor interbancare).
Majoritatea țărilor se concentrează pe variantă retail, cea care ar însemna că fiecare cetățean ar putea avea, de exemplu, un portofel digital emis de banca centrală în care să dețină direct lei digitali, euro digitali, etc., pe care să îi poată folosi la cumpărături sau plăți ca pe numerarul clasic, dar în spațiul online.
Un exemplu notabil este China, care este cea mai avansată mare economie în acest domeniu. Banca Populară a Chinei a lansat un pilot extins pentru yuanul digital (e-CNY), care a fost testat deja în numeroase orașe mari și integrat în aplicații de plată folosite de milioane de cetățeni. Yuanul digital este considerat primul CBDC adoptat de o economie majoră.
Oamenii pot descărca portofelul digital oficial și pot obține yuani digitali pe care să îi folosească la magazine (chiar există automate și POS-uri care acceptă plata cu această monedă digitală) – așa cum ar folosi WeChat Pay sau Alipay, doar că direct cu moneda emisă de banca centrală.
Și alte țări au lansat deja versiuni de CBDC, în special economii mai mici: de exemplu, Bahamas are Sand Dollar, Nigeria are e-Naira, Jamaica a lansat JamDex, iar în zona est-caribiană mai multe insule folosesc un CBDC comun numit DCash.
Până în 2023, circa 9 țări (plus cele 8 insule din Uniunea Monetară Caraibă de Est) lansaseră oficial un CBDC, cel puțin în fază inițială, iar alte zeci de țări se aflau în stadii de pilot sau cercetare. Unele economii mari precum Suedia (cu proiectul e-krona), Japonia, India, Marea Britanie, zona euro și chiar Statele Unite analizează și testează activ conceptul, deși nu au decis încă implementarea finală.
Conform datelor recente, peste 100 de jurisdicții monetare (țări sau uniuni monetare) evaluează posibilitatea introducerii unui CBDC, ceea ce ar fi fost de neimaginat acum câțiva ani înainte de apariția blockchain-ului.
Un CBDC bine proiectat ar putea aduce numeroase beneficii: plăți mai rapide și accesibile (dacă toată lumea are acces la moneda digitală direct, transferurile între persoane fizice ar putea fi instantanee, fără comisioane semnificative), incluziune financiară (persoane care nu au cont bancar ar putea totuși să folosească moneda digitală printr-o aplicație simplă de mobil), transparentizarea fluxurilor de bani (pentru autorități ar fi mai ușor să urmărească tranzacțiile ilicite sau să implementeze politici monetare direct, de exemplu distribuind bani către populație mult mai eficient în situații de criză).
De asemenea, un CBDC poate fi programabil – adică s-ar putea pune condiții în codul monedei: de exemplu, guvernul să emită ajutoare sociale digitale care pot fi folosite doar pentru cumpărarea de alimente și medicamente (nu și alcool sau tutun), lucru care ar fi imposibil cu banii lichizi normali.
Totuși, CBDC-urile ridică și preocupări serioase. Confidențialitatea este una din ele: dacă toate plățile ar trece prin sistemul băncii centrale, atunci teoretic guvernul ar putea vedea fiecare tranzacție a cetățenilor, ceea ce naște temeri de supraveghere excesivă și încălcare a vieții private.
Acest aspect a fost de altfel motivul pentru care unele state din SUA au propus legi de a interzice utilizarea de CBDC-uri la nivel local, invocând tocmai protejarea vieții private.
O altă preocupare este legată de impactul asupra băncilor comerciale: dacă oamenii pot deține direct bani la banca centrală, ar mai depune ei bani la băncile comerciale? Dacă nu, atunci băncile s-ar putea trezi cu mai puține fonduri de la clienți, deci cu capacitate mai mică de a da credite, afectând modelul lor de afaceri.
Băncile centrale sunt conștiente de aceste riscuri, așa că majoritatea modelelor de CBDC propuse implică tot băncile comerciale în distribuția monedei digitale (un model intermediat, unde cetățenii au portofele CBDC prin intermediul băncilor sau altor furnizori autorizați, nu direct la banca centrală).
Tehnologic vorbind, nu toate CBDC-urile folosesc neapărat un blockchain public ca Bitcoin sau Ethereum – multe experimente folosesc registre distribuite private sau sisteme centralizate inspirate de blockchain. Important de reținut este că ideea de CBDC probabil nu ar fi apărut fără ascensiunea blockchain și a criptomonedelor.
Practic, sectorul public imită inovația sectorului privat pentru a moderniza banii oficiali.
Dacă aceste monede digitale de bancă centrală vor avea succes, ele ar putea schimba semnificativ modul în care facem plăți zilnice, cum ne ținem economiile și cum se implementează politicile monetare – marcând o altă influență majoră a revoluției blockchain asupra sistemului financiar global.
Avantaje și provocări
Ca orice tehnologie emergentă, blockchain-ul aduce atât beneficii importante, cât și provocări care trebuie depășite pentru o adopție pe scară largă în finanțe. Să le trecem în revistă pe cele principale:
Avantaje ale blockchain-ului în sectorul financiar:
Transparență și trasabilitate: Orice tranzacție înregistrată pe un blockchain public poate fi verificată de oricine are acces la rețea. Acest lucru poate reduce drastic fraudele și corupția, deoarece fondurile pot fi urmărite pas cu pas.
Chiar și în rețelele private (consorții de bănci), toți participanții autorizați văd același set de date, eliminând discrepanțele. Transparentizarea fluxurilor financiare ajută și la conformitatea cu reglementările (toate tranzacțiile fiind auditate de facto în timp real) și la încrederea între parteneri de afaceri.
Securitate sporită și integritatea datelor: Blockchain-ul este conceput să fie rezistent la modificări neautorizate. Datele odată scrise într-un bloc și confirmate de rețea devin practic permanente.
Mecanismele criptografice asigură că nimeni nu poate falsifica identități sau tranzacții.
Pentru bănci și companii financiare, asta înseamnă protecție împotriva manipulării registrelor contabile sau a atacurilor cibernetice care vizează alterarea datelor. De asemenea, absența unui punct central de atac face rețeaua mai robustă: chiar dacă un nod (calculator) e compromis, restul rețelei rămâne intactă și validează informația corectă.
Eficiență și viteză: Prin eliminarea intermediarilor și a proceselor manuale de reconciliere, tranzacțiile pot fi procesate mult mai rapid. Un transfer internațional care dura zile poate dura minute, decontarea unor tranzacții bursiere poate trece de la T+2 zile la T+0 (instantaneu), iar proceduri precum deschiderea unui cont sau emiterea unui credit pot fi automatizate cu contracte inteligente, reducând timpii de așteptare de la zile la ore sau mai puțin.
În plus, blockchain-urile funcționează non-stop, deci nu există întreruperi în weekend sau de sărbători. Această eficiență operațională se traduce și în costuri mai mici pe termen lung – mai puțină hârțogărie, mai puține comisioane către intermediari, procese automate mai ieftine decât forța de muncă umană pentru aceleași sarcini.
Reducerea costurilor de tranzacționare și intermediere: După cum am menționat în exemplele de DeFi și plăți, blockchain-ul poate elimina sau simplifica drastic rolul intermediarilor care percep comisioane.
Dacă două părți pot face schimb direct printr-un protocol de încredere (blockchain-ul), nu mai plătesc taxe de serviciu unor terți. Chiar și atunci când intermediarii nu dispar complet, competiția cu serviciile descentralizate îi poate forța pe actorii tradiționali să scadă comisioanele pentru a rămâne atractivi.
Pentru consumatori și companii, asta înseamnă tranzacții mai ieftine și barieră de intrare mai mică în piață. Un raport PwC a sugerat că până în 2030, blockchain-ul ar putea genera peste 3 trilioane de dolari valoare de business prin eficiențele create – incluzând economii de costuri și noi oportunități.
Acces global și incluziune financiară: Blockchain-ul (mai ales cel public) este open-access – oricine din lume cu o conexiune la internet își poate crea un portofel și poate tranzacționa.
Asta înseamnă că oameni din țări cu sisteme financiare subdezvoltate sau restrictive pot accesa piețe globale de capital, pot primi/plăti bani internațional și pot utiliza servicii de creditare/investiții descentralizate, lucru care înainte era rezervat doar celor din țările dezvoltate sau cu conexiuni bancare.
Un smartphone poate deveni “banca” personală a cuiva care nu are cont la nicio instituție.
Această democratizare a accesului la finanțe poate reduce decalajul financiar global și poate stimula inovația antreprenorială și comerțul în zone care au fost tradițional excluse.
Inovație și programabilitate: Prin contractele inteligente, blockchain-ul introduce noțiunea de “bani programabili” sau “tranzacții programabile”. Putem crea logici complexe de afaceri care se execută automat cu bani reali implicați, ceea ce deschide ușa către produse financiare complet noi, imposibil de oferit înainte.
De exemplu, microplăți automate la secundă (pay-per-use streaming de conținut, plătești câțiva bani pe secundă de video vizionat, totul automat), sau împrumuturi flash (flash loans) în care sume mari sunt împrumutate și returnate în cadrul aceleiași tranzacții pentru arbitraj pe piețe – ceva de neconceput în afara blockchain-ului.
Practic, se creează un mediu propice inovației financiare, unde codul devine ingredientul principal în dezvoltarea noilor produse.
Provocări și limite ale blockchain-ului în sectorul financiar:
Reglementare și conformitate legală: Sectorul financiar este unul dintre cele mai reglementate domenii. Introducerea blockchain-ului ridică multe întrebări pentru autorități: Cum prevenim spălarea banilor dacă tranzacțiile sunt pseudonime? Cum taxăm corect tranzacțiile pe blockchain? Ce legi se aplică dacă un contract inteligent e folosit pentru un împrumut și ceva merge prost?
În plus, diferite țări au abordări diferite – unele au îmbrățișat inovația (Malta, Elveția, Singapore, El Salvador pentru Bitcoin ca monedă legală), altele au impus restricții dure (China a interzis tranzacțiile cu criptomonede private).
Această neuniformitate îngreunează adoptarea globală. Instituțiile financiare ezită adesea să folosească soluții blockchain până când nu e clar cadrul legal, de teama sancțiunilor sau a incertitudinii.
Un echilibru trebuie găsit între inovație și protecția consumatorului / stabilitatea pieței, iar reglementatorii de-abia acum încearcă să țină pasul cu tehnologia.
Scalabilitate și performanță: Blockchain-urile populare (precum Bitcoin, Ethereum) au suferit de probleme de scalare – când mulți utilizatori le folosesc simultan, rețeaua se aglomerează, tranzacțiile devin lente și taxele de tranzacție cresc.
De exemplu, în perioade de vârf, comisionul pentru o tranzacție pe Ethereum a urcat la zeci de dolari, făcând nerentabile microtransacțiile. Pentru a înlocui infrastructura financiară globală, blockchain-urile trebuie să proceseze mii sau zeci de mii de tranzacții pe secundă, similar cu rețelele Visa sau bursele de valori, lucru care reprezintă o provocare tehnologică. Se lucrează la soluții (rețele de a doua generație, sharding, layer 2 cum e Lightning Network pentru Bitcoin, upgrade-uri ca Ethereum 2.0) care îmbunătățesc semnificativ capacitatea, dar până nu se dovedesc pe deplin, mulți jucători financiari vor fi prudenți în a muta volume mari de tranzacții critice pe blockchain.
Consum energetic și amprentă de carbon: O critică des întâlnită, mai ales la adresa blockchain-urilor de tip proof-of-work (cum e Bitcoin), este consumul mare de energie folosit pentru securizarea rețelei. Comparativ, rețelele financiare centralizate sunt mai eficiente energetic pe tranzacție.
Deși există blockchain-uri mai “verzi” (cu proof-of-stake sau alte mecanisme), percepția negativă persistă și pune presiune pe adoptare, mai ales în contextul responsabilității sociale și al politicilor de mediu. Instituțiile financiare mari, care au și obiective de sustenabilitate, trebuie să justifice folosirea unei tehnologii considerate poluante.
Aici însă lucrurile evoluează rapid: Ethereum, de exemplu, a trecut în 2022 la proof-of-stake, reducându-și consumul energetic cu peste 99%. În plus, pentru aplicații financiare, multe soluții blockchain vor fi consorțiale (cu puțini validatori cunoscuți) – deci oricum mult mai puțin intensive energetic decât o rețea publică globală.
Cu timpul, eficiența energetică crește, dar momentan e o problemă de imagine și tehnică ce trebuie luată în considerare.
Securitate și erori de implementare: Deși protocolul blockchain poate fi foarte sigur, implementările din lumea reală pot avea breșe. Exchange-urile de criptomonede au fost sparte (nu din cauza blockchain-ului, ci din cauza securității cibernetice deficitare a platformei centralized), contracte inteligente au fost hack-uite din cauza unor bug-uri în cod, utilizatori individuali și-au pierdut fondurile din cauza phishing-ului sau pierderii cheilor private.
În finanțe, aceste riscuri sunt serioase – dacă o bancă pierde accesul la un portofel digital sau dacă un contract inteligent al ei are o eroare, consecințele pot fi grave. De asemenea, irreversibilitatea tranzacțiilor pe blockchain înseamnă că dacă ai greșit și ai trimis bani la o adresă greșită sau ai fost victima unei fraude, nu prea ai la cine apela să întoarcă tranzacția (nu există un “suport clienți al Bitcoin”).
Acest aspect contravine așteptărilor multor clienți obișnuiți, obișnuiți ca banca să poată anula o tranzacție cu cardul dacă raportezi rapid frauda, de exemplu. Așadar, experiența de utilizare și siguranța fondurilor pentru clientul final rămân o provocare – se dezvoltă soluții de custodie mai sigure, portofele cu mecanisme de recuperare, asigurări pentru fonduri pierdute etc., dar e un aspect care frânează adoptarea pe scară largă.
Interoperabilitate și standardizare: Există multe platforme blockchain diferite (Bitcoin, Ethereum, Cardano, Solana, rețele private diferite etc.), fiecare cu tehnologia și regulile sale. Pentru ca sectorul financiar să beneficieze pe deplin, aceste rețele vor trebui să comunice între ele și cu sistemele financiare existente.
De exemplu, transferul de valoare de pe un blockchain pe altul nu este trivial și implică soluții ca bridge-uri, care uneori au fost vulnerabile la hack-uri. Lipsa de standarde comune amintește de primele zile ale internetului – la început existau rețele închise care nu comunicau, apoi au apărut protocoale universale.
Un efort similar este în curs în lumea blockchain (se vorbește mult despre interoperabilitate și se creează protocoale de comunicare cross-chain), dar până nu se atinge un nivel de maturitate, instituțiile financiare trebuie să aleagă cu grijă ce platforme folosesc și cum vor interacționa acestea cu altele, ca să evite insule izolate de inovație.
Percepție și rezistență la schimbare: Nu în ultimul rând, factorul uman și cultural contează. Mulți decidenți din finanțe au crescut într-un mediu conservator, unde riscul operațional minim este regulă de aur.
Să muți procese critice pe o tehnologie nouă, nu pe deplin înțeleasă de toți, necesită schimbarea mentalităților și dobândirea de cunoștințe noi. De asemenea, publicul larg poate avea neîncredere – asociază blockchain-ul cu scam-uri sau cu volatilitatea criptomonedelor.
E nevoie de timp și de educație ca beneficiile reale să fie cunoscute și ca utilizatorii obișnuiți să aibă încredere să folosească portofele digitale, să încheie contracte inteligente sau să accepte tokenuri în loc de hârtii. În plus, orice caz foarte mediatizat de eșec (un furt mare de criptomonede, o instabilitate majoră a unui stablecoin etc.) poate da înapoi încrederea publicului.
În concluzie la această secțiune, avantajele blockchain-ului – transparența, securitatea, eficiența și inovația – îl fac foarte atrăgător pentru finanțe și explică de ce există atâta efervescență în jurul lui.
Însă provocările – de la reglementare la scalabilitate și acceptare socială – arată că tranziția nu este simplă. Este probabil ca, pe termen mediu, să vedem o conviețuire între sistemele tradiționale și cele blockchain, până când (și dacă) cea mai mare parte a problemelor va fi rezolvată și încrederea tuturor actorilor va fi câștigată.
Blockchain-ul transformă sectorul financiar într-un mod semnificativ, punând bazele unei infrastructuri mai transparente, mai eficiente și mai accesibile global. Am văzut cum, prin aplicații precum finanțele descentralizate (DeFi), tehnologia permite oamenilor să acceseze credite, să facă tranzacții sau să economisească fără intermediari clasici. De asemenea, în plățile internaționale, blockchain-ul reduce timpii și costurile dramatice, apropiindu-ne de transferuri de bani instantanee la nivel global.
Prin tokenizarea activelor, se deschide calea către piețe financiare democratizate, unde oricine poate deține fracțiuni din active de mare valoare, iar contractele inteligente automatizează și securizează execuția acordurilor financiare.
Chiar și aspecte adiacente, precum identitatea digitală și securitatea datelor, primesc soluții noi datorită blockchain-ului, sporind încrederea și siguranța în interacțiunile financiare online.
Instituțiile financiare tradiționale – bănci, burse, bănci centrale – nu stau nici ele deoparte. Unele adoptă tehnologia pentru a-și optimiza propriile procese, altele experimentează cu monede digitale oficiale (CBDC), semn că ideile născute în lumea cripto influențează direct politicile monetare globale.
Desigur, drumul înainte nu este lipsit de obstacole. Provocările tehnice și de reglementare trebuie soluționate, iar actorii din piață trebuie să se adapteze la un nou mod de a gândi finanțele – unul în care încrederea este asigurată de cod și consens distribuit, nu doar de numele unei instituții.
Pe măsură ce aceste bariere sunt depășite, este de așteptat ca blockchain-ul să devină o componentă de bază a infrastructurii financiare mondiale. Probabil nu vom înlocui complet băncile sau monedele tradiționale peste noapte, dar multe dintre ele vor funcționa în tandem cu soluții blockchain, oferind clienților cele mai bune atribute din ambele lumi. În viitor, un transfer bancar internațional ar putea fi de fapt procesat pe o rețea distribuită, deși utilizatorul poate nici să nu știe.
Contractele de credit ipotecar ar putea fi semnate digital și executate prin contracte inteligente, deși cu asistență umană pentru consiliere. Iar identitatea financiară a fiecăruia ar putea fi deținută și controlată personal, cu instituțiile conectându-se la un ecosistem sigur de date distribuite.
Concluzionând, blockchain-ul influențează sectorul financiar prin faptul că aduce încredere descentralizată într-un domeniu construit tradițional pe intermediari de încredere. Acest lucru duce la servicii mai ieftine, rapide și incluzive, dar cere totodată adaptare și responsabilitate.
Suntem martorii unei evoluții continue: de la entuziasmul inițial pentru criptomonede, la maturizarea tehnologiei și integrarea ei prudentă în sistemul existent. Cum anume va arăta peisajul financiar peste încă 10-20 de ani depinde de ritmul în care vom reuși să valorificăm avantajele blockchain-ului, abordând în același timp cu înțelepciune riscurile.
Cert este că blockchain-ul a trecut de faza de experiment exotic și a devenit un factor de schimbare reală în finanțe – iar această schimbare este abia la început.
