Piața activelor digitale trece printr-o perioadă de efervescență tehnologică, iar una dintre ideile care a stârnit cele mai aprinse discuții în comunitatea crypto este apariția unui standard de tokenizare hibrid, menit să rezolve o problemă veche și persistentă: lichiditatea NFT-urilor.
Standardul poartă un nume neobișnuit, ERC-404, preluat ironic de la celebrul cod de eroare al paginilor web inexistente, „Error 404″. Spre deosebire de o pagină lipsă, însă, ERC-404 aduce ceva concret pe masă, ceva care nu exista înainte într-o formă nativă pe blockchain-ul Ethereum.
Lansat în februarie 2024 de doi dezvoltatori anonimi, cunoscuți sub pseudonimele „ctrl” și „Acme”, ERC-404 introduce conceptul de token semi-fungibil.
Pe scurt, standardul combină proprietățile tokenurilor fungibile (ERC-20, cele care funcționează ca o monedă obișnuită, unde fiecare unitate e identică cu alta) cu cele ale tokenurilor non-fungibile (ERC-721, cele pe care le cunoaștem drept NFT-uri, unde fiecare piesă e unică și indivizibilă). Rezultatul e un activ digital care poate fi, simultan, unic și fracționabil, ceea ce deschide ușa către scenarii de utilizare pe care Ethereum nu le acoperea nativ până acum.
Ceea ce face standardul atât de discutat nu e mecanismul tehnic în sine, ci implicațiile practice.
Fracționalizarea proprietății asupra operelor de artă digitale, modele noi de investiții în imobiliare, aplicații în gaming: ERC-404 propune altceva în gestionarea activelor pe blockchain. Și chiar dacă rămâne un experiment, tracțiunea pe care a căpătat-o în doar câteva săptămâni de la lansare sugerează că există cerere reală pentru ceea ce oferă.
Contextul apariției: de ce era nevoie de un standard hibrid
Ca să înțelegem de ce ERC-404 a generat atâta interes, ajută să ne uităm la felul în care funcționează cele două standarde pe care le combină.
ERC-20, lansat în 2015, e cel mai utilizat standard de pe Ethereum. El definește regulile pentru crearea tokenurilor fungibile, adică acele active digitale care sunt interschimbabile între ele. Un token ERC-20 e identic cu oricare alt token din aceeași emisiune, exact cum o bancnotă de 100 de lei e echivalentă cu orice altă bancnotă de 100 de lei.
Tokenuri precum USDT, LINK sau UNI funcționează după acest model. Divizibilitatea e un avantaj central: poți deține 0,5 sau 0,001 dintr-un token ERC-20, iar tranzacțiile sunt rapide și lichide.
ERC-721, apărut în 2017, a pus bazele NFT-urilor. Fiecare token creat conform acestui standard e unic. Nu poți deține o fracțiune dintr-un NFT ERC-721, nu poți împărți o imagine digitală rară în bucăți pe care să le vinzi separat. Tocmai unicitatea le conferă valoare, dar tot ea generează o problemă majoră: lipsa lichidității.
Conform unui raport publicat de DappGambl, peste 95% dintre NFT-uri au ajuns practic fără cumpărători. Rămân blocate în portofelele deținătorilor, care nu găsesc pe nimeni dispus să plătească prețul cerut pentru întregul activ.
Ruptura dintre fungibilitate și unicitate a creat un gol pe piață. Cum faci un NFT de mare valoare accesibil unui public mai larg? Cum oferi lichiditate unui activ care, prin natura lui, e indivizibil?
Până la apariția ERC-404, singura soluție disponibilă era să apelezi la protocoale terțe care „împachetau” NFT-ul, îl blocau într-un contract și emiteau tokenuri reprezentative în schimb. Problema era dublă: pe de-o parte, aveai nevoie de încredere într-un intermediar, iar pe de altă parte, valoarea tokenurilor emise nu reflecta întotdeauna cu precizie prețul de piață al NFT-ului original.
ERC-404 propune o rezolvare diferită: fracționalizarea directă, la nivel de smart contract, fără niciun intermediar.
Cum funcționează ERC-404 din punct de vedere tehnic?
Mecanismul care stă la baza ERC-404 se numește „mint-and-burn” (creare și distrugere). Ideea e relativ intuitivă, deși implementarea presupune o arhitectură elaborată de smart contracte.
Un token ERC-404 conține două componente legate între ele: un token fungibil (echivalent ERC-20) și un NFT (echivalent ERC-721). Cele două sunt interconectate printr-un mecanism automat.
Când un utilizator achiziționează un token ERC-404 complet, adică o unitate întreagă, protocolul creează automat un NFT asociat și îl transferă în portofelul cumpărătorului. Dacă ulterior acel utilizator vinde o fracțiune din token (de exemplu, 0,3 din unitatea totală), NFT-ul asociat e distrus automat, fiindcă nimeni nu mai deține întregul.
Procesul funcționează și invers. Dacă cineva acumulează suficiente fracțiuni pentru a recompune un token complet (să zicem, cumpără 0,4 și apoi 0,6 de la alți deținători), protocolul generează un NFT nou. Iar aici apare un detaliu care a stârnit multă curiozitate: NFT-ul nou-creat nu va fi neapărat identic cu cel anterior.
Multe proiecte bazate pe ERC-404 introduc aleatorietate în atributele NFT-urilor generate, ceea ce înseamnă că fiecare „recompunere” poate produce un activ cu trăsături diferite, inclusiv cu grade de raritate variabile. Practic, vinzi un token, pierzi un NFT, recompui tokenul, primești alt NFT, poate mai rar, poate mai comun.
Dezvoltatorii standardului au fost conștienți de faptul că ERC-20 și ERC-721 nu au fost proiectate pentru a funcționa împreună. Documentația oficială de pe GitHub menționează explicit că cele două standarde nu sunt concepute pentru a fi amestecate, dar că ERC-404 încearcă să o facă într-un mod cât mai robust.
Pentru a realiza combinația, standardul folosește o tehnică numită „pathing”, descrisă de dezvoltatori ca o schemă de codificare cu pierderi, în care datele despre cantitatea de tokenuri și identificatorii NFT-urilor ocupă un spațiu partajat.
Contractul izolează pe cât posibil logica celor două standarde, dar le intersectează în momentul tranzacțiilor. Când un token ERC-404 e transferat ca activ fungibil, comportamentul urmează regulile ERC-20. Când un NFT asociat e transferat ca piesă unică, comportamentul urmează regulile ERC-721.
Abordarea duală permite tokenurilor ERC-404 să fie listate simultan pe exchange-uri descentralizate (unde sunt tranzacționate ca tokenuri fungibile) și pe piețe de NFT-uri (unde sunt tranzacționate ca active unice). Un astfel de token poate fi vândut pe Uniswap, dar și pe OpenSea sau Blur. Înainte de ERC-404, nu exista niciun standard care să permită așa ceva.
După lansarea inițială, echipa din spatele standardului a continuat dezvoltarea și a publicat o a doua versiune beta, cu câteva îmbunătățiri care contează. Una dintre ele privește gestionarea identificatorilor NFT-urilor. În prima versiune, aceștia creșteau la infinit pe măsură ce NFT-urile erau create și distruse.
În versiunea 2.0, identificatorii sunt reutilizați dintr-o coadă de tip FIFO (first in, first out), ceea ce permite un set predictibil de NFT-uri, similar cu o colecție tradițională. Totodată, transferurile au devenit mai eficiente: dacă un utilizator transferă trei tokenuri complete ca transfer ERC-20, cele trei NFT-uri corespunzătoare din portofelul său sunt transferate direct către destinatar, fără a fi distruse și recreate. Asta reduce consumul de gas și face experiența mai previzibilă.
Echipa Pandora a anunțat, de asemenea, că standardul a primit un număr oficial de propunere Ethereum, ERC-7651, deși colocvial comunitatea continuă să îl numească „404″.
Pandora: primul proiect construit pe ERC-404
Ca să demonstreze funcționalitatea noului standard, creatorii au lansat Pandora, un proiect care a devenit rapid referința ecosistemului ERC-404. Pandora leagă 10.000 de tokenuri ERC-20 de 10.000 de NFT-uri numite „Replicants”, reprezentate vizual ca niște cutii colorate.
Principiul e simplu: cumperi un token PANDORA de pe un exchange descentralizat precum Uniswap, iar contractul creează automat un NFT Replicant și îl trimite în portofelul tău. Vinzi tokenul, iar NFT-ul asociat e distrus. NFT-urile Replicant au grade de raritate diferite, indicate prin culori, de la verde pentru cele comune până la roșu pentru cele rare.
Nu poți anticipa ce raritate vei primi la cumpărare, fiindcă atributele sunt generate aleatoriu. Tocmai asta a transformat tranzacționarea PANDORA într-un fel de loterie controlată. Unii utilizatori au început să cumpere și să vândă tokenuri în mod repetat, sperând să obțină un NFT cu trăsături rare, un proces pe care comunitatea l-a botezat „rerolling”.
Rezultatele financiare au fost pe măsură. PANDORA a debutat la un preț de aproximativ 250 de dolari și a atins un maxim de peste 32.000 de dolari în mai puțin de o săptămână. Capitalizarea de piață a depășit rapid 100 de milioane de dolari, iar volumul de tranzacționare a ajuns la zeci de milioane zilnic.
Prețul a fluctuat considerabil după vârful inițial, dar proiectul a arătat clar că există un apetit real pentru acest tip de activ hibrid.
Proiecte care au preluat standardul
Succesul Pandora a deschis calea pentru alte proiecte construite pe ERC-404, fiecare cu propria interpretare a mecanismului de fracționalizare.
DeFrogs a fost printre primele care au urmat. Colecția cuprinde 10.000 de NFT-uri cu tema broaștelor, inspirată din universul memelor cu Pepe the Frog, și permite tranzacționarea fracțiunilor atât pe exchange-uri, cât și pe piețele de NFT-uri. A atras rapid atenția colecționarilor și a validat standardul dincolo de Pandora.
RUG a venit cu altă idee: pinguini pixelați inspirați din colecția Flippies de pe Solana, cu accent pe interoperabilitatea ERC-404 cu alte ecosisteme blockchain. Colecția poate fi tranzacționată ca NFT pe marketplace-uri și simultan ca token fungibil pe exchange-uri descentralizate.
Au apărut și alte proiecte precum 404 Alien, Alphabet, Monkees și Crystal. Monkees a mers un pas mai departe și a propus tokenizarea unor active din lumea reală, inclusiv opere de artă fizice și proprietăți imobiliare. La momentul de vârf al interesului, CoinMarketCap listase deja peste 25 de tokenuri ERC-404, semn că formula a fost preluată rapid de piață.
Unde s-ar putea aplica ERC-404?
Dincolo de colecțiile digitale și de speculația pe termen scurt, ERC-404 deschide perspective practice pentru mai multe industrii.
Tokenizarea activelor din lumea reală, cunoscută sub acronimul RWA (Real World Assets), e una dintre tendințele în creștere din spațiul crypto, iar ERC-404 se potrivește natural acestui model.
Un apartament, o clădire comercială sau o operă de artă fizică ar putea fi reprezentate ca un NFT unic pe blockchain, iar proprietatea asupra acelui NFT ar putea fi împărțită între mai mulți investitori prin fracțiuni de tokenuri ERC-404. Fiecare fracțiune ar putea fi tranzacționată liber, fără un intermediar care să administreze procesul.
Tot în zona financiară, integrarea în ecosistemul DeFi (finanțe descentralizate) ar putea debloca scenarii noi. Fracțiunile de NFT-uri ar putea servi drept colateral pentru împrumuturi, ar putea fi incluse în pool-uri de lichiditate sau folosite în protocoale de yield farming.
Până acum, NFT-urile erau practic excluse din universul DeFi din cauza indivizibilității lor. Cu ERC-404, un deținător de NFT ar putea obține lichiditate fără a renunța complet la activul său.
Industria jocurilor video bazate pe blockchain are și ea nevoie de flexibilitate. Un obiect rar dintr-un joc, un avatar sau o armă specială ar putea fi reprezentate ca NFT-uri ERC-404, iar jucătorii ar putea cumpăra și vinde fracțiuni din aceste obiecte.
Asta ar deschide accesul la obiecte rare și costisitoare și ar crea mecanisme noi de progresie. Iar în zona proprietății intelectuale, drepturile de autor asupra unei opere muzicale, unui brevet sau unui brand ar putea fi fracționalizate prin ERC-404, permițând mai multor investitori să dețină și să tranzacționeze cote din aceste drepturi. Un model care ar schimba modul în care artiștii și creatorii își monetizează opera.
Ce aduce diferit față de soluțiile anterioare de fracționalizare?
Fracționalizarea NFT-urilor nu e un concept inventat de ERC-404. Înainte existau protocoale precum Fractional.art (redenumit ulterior Tessera) care permiteau blocarea unui NFT într-un contract și emiterea de tokenuri reprezentative. Doar că acele abordări aveau câteva probleme greu de ignorat.
În primul rând, era nevoie de încredere într-un terț. NFT-ul original trebuia depozitat în contractul protocolului, iar deținătorul renunța temporar la controlul direct. Apoi, exista riscul de discrepanță între valoarea tokenurilor emise și prețul real de piață al NFT-ului. Un protocol putea evalua NFT-ul la un anumit preț, dar piața putea avea o cu totul altă opinie.
ERC-404 elimină aceste neajunsuri prin faptul că fracționalizarea e nativă, integrată direct în standardul tokenului. Nu există un intermediar care să blocheze activul. Prețul fracțiunilor reflectă în timp real valoarea de piață a tokenului, fiindcă tranzacțiile se desfășoară direct pe exchange-uri descentralizate, prin pool-uri de lichiditate automatizate.
Contractul inteligent gestionează automat relația dintre tokenul fungibil și NFT-ul asociat, fără nicio intervenție externă. Pe scurt, fracționalizarea nu mai e un serviciu oferit de cineva, ci o proprietate intrinsecă a activului digital.
Riscuri pe care merită să le cunoști
ERC-404 vine însă cu o serie de riscuri pe care orice investitor sau dezvoltator ar face bine să le cântărească.
Cel mai vizibil privește statutul experimental al standardului. ERC-404 nu e recunoscut oficial de Fundația Ethereum și nu a trecut prin procesul complet de Ethereum Improvement Proposal (EIP). Deși echipa a primit un număr EIP (ERC-7651), recunoașterea oficială e încă în lucru. Lipsa aprobării formale înseamnă că pot exista vulnerabilități nedescoperite în cod, ceea ce face ca orice investiție să vină cu un grad mai mare de incertitudine.
Costurile de gas ridică și ele un semn de întrebare. Mecanismul de mint-and-burn presupune operațiuni frecvente pe blockchain, iar în perioadele de congestie a rețelei Ethereum, taxele pot crește simțitor. Echipa de dezvoltare lucrează la optimizare, dar deocamdată problema rămâne.
Din punct de vedere tehnic, ERC-404 e mai complex decât standardele consacrate, iar integrarea cu platformele existente nu se face automat. Multe marketplace-uri de NFT-uri și exchange-uri nu au adăugat încă suport nativ.
Partea juridică nu trebuie nici ea ignorată. Fracționalizarea NFT-urilor ridică întrebări delicate. Într-o serie de jurisdicții, fracțiunile unui activ digital ar putea fi clasificate drept valori mobiliare (securities), iar asta ar aduce obligații de conformitate cu totul diferite. Cadrul legal nu e clar definit în majoritatea țărilor, iar proiectele bazate pe ERC-404 pot fi expuse unor riscuri pe măsură ce autoritățile de reglementare încep să se uite mai atent la acest spațiu.
Nu în ultimul rând, volatilitatea. PANDORA a fluctuat de la 250 la 32.000 de dolari și înapoi în câteva zile. Speculația pe termen scurt domină piața, iar prudența rămâne sfatul cel mai onest pe care îl poate primi oricine se gândește să intre pe acest teren.
DN-404: rivalul care a apărut aproape imediat
Succesul ERC-404 a generat reacții rapide din partea altor echipe de dezvoltatori. La doar câteva zile după lansarea Pandora, un dezvoltator cunoscut sub pseudonimul „cygaar” a anunțat că lucrează la un standard alternativ, numit DN-404 (de la Divisible NFT). Criticile aduse de echipa DN-404 au fost directe: ERC-404 nu respectă pe deplin standardele existente, e ineficient din punct de vedere al consumului de gas și prezintă erori în anumite cazuri limită.
Abordarea DN-404 e diferită. În loc să combine cele două standarde într-un singur contract, le separă în contracte distincte care interacționează între ele. Separarea permite o gestionare mai curată a logicii și o compatibilitate mai bună cu protocoalele deja existente pe Ethereum.
Comunitatea crypto e încă în faza în care încearcă să decidă care variantă e mai viabilă pe termen lung. Echipa Pandora a recunoscut existența mai multor implementări alternative, dar și-a susținut convingerea că versiunea lor 2.0 rămâne cea mai potrivită pentru obiectivul de fracționalizare nativă. Niciun standard nu a fost încă recunoscut oficial de Fundația Ethereum, deci verdictul final e departe de a fi dat.
Ce înseamnă ERC-404 pentru ecosistemul Ethereum?
Indiferent de cum va evolua, apariția ERC-404 a readus în atenție o problemă pe care nimeni nu o mai putea ignora: lichiditatea din piața NFT. Într-un peisaj în care mii de colecții au rămas fără cumpărători, posibilitatea de a vinde fracțiuni dintr-un activ digital, fără intermediari, e o propunere care are valoare reală.
Din punct de vedere tehnic, ERC-404 arată flexibilitatea blockchain-ului Ethereum și capacitatea comunității de a experimenta cu soluții noi, chiar și în afara procesului formal de standardizare.
Faptul că un standard neoficial a atras sute de milioane de dolari în tranzacții în câteva săptămâni spune mult despre viteza cu care se mișcă lucrurile în crypto. Dar tocmai aici apar și preocupările.
Lansarea de standarde neauditate poate crea precedente riscante. O vulnerabilitate critică ar putea genera pierderi greu de recuperat, iar comunitatea va trebui să găsească un echilibru între nevoia de inovație și cerința de siguranță.
Privind înainte, modelul de token semi-fungibil introdus de ERC-404 ar putea deveni o categorie distinctă de active digitale, alături de tokenurile fungibile și NFT-urile clasice.
Dacă standardul primește aprobare oficială și rezolvă problemele de eficiență și securitate, drumul spre o generație nouă de aplicații pe Ethereum, de la piețe imobiliare descentralizate la ecosisteme de gaming și instrumente financiare complexe, ar deveni mult mai scurt.
ERC-404 nu e un produs finit, ci un experiment în desfășurare. Valoarea lui reală o va stabili timpul, adoptarea și capacitatea comunității de a-l rafina. Poate va deveni un standard de referință, poate va fi doar o treaptă intermediară spre ceva mai bun. Dar discuția pe care a deschis-o, despre cum facem activele digitale mai lichide, mai accesibile și mai flexibile, aceea nu se va închide prea curând.
