Piața cripto e plină de optimiști. Și de oameni care au făcut bani frumoși, ce să zic. Dar printre poveștile de succes, există o tentație care prinde din ce în ce mai mult: să iei bani cu împrumut ca să cumperi Bitcoin. Gândirea pare logică, la o primă vedere.
Dacă Bitcoin tot crește pe termen lung, de ce să nu accelerezi treaba folosind bani care nu sunt ai tăi?
Ei bine, răspunsul la această întrebare e unul pe care generații întregi de investitori l-au aflat pe pielea lor. Și nu a fost plăcut deloc.
Wolfgang Münchau, columnist la DL News și cofondator al Eurointelligence, a scris recent un comentariu destul de tăios pe tema asta. Mesajul lui e simplu: să te împrumuți pentru Bitcoin nu e nici smart, nici inovator. E doar o greșeală veche de aproape un secol, reîmpachetată în haine noi.
La bază, finanțele nu s-au schimbat chiar atât de mult
Ca să înțelegi de ce treaba asta e periculoasă, merită să te uiți la ce înseamnă finanțele, la modul cel mai simplu cu putință. Dacă dai la o parte toată terminologia complicată, rămâi cu trei lucruri: împrumuturi, investiții și asigurări. Cam orice produs financiar, oricât de sofisticat ar părea, se încadrează undeva aici.
De-a lungul timpului, ceea ce lumea a numit inovație financiară a însemnat de cele mai multe ori fie să reduci fricțiunile din sistem, fie, mai des, să ascunzi riscurile sub preș. Derivatele, obligațiunile structurate, titlurile garantate cu active, toate au promis că vor schimba jocul. În realitate, de multe ori doar au mutat riscul dintr-un loc în altul, fără să-l elimine.
Criptomonedele chiar aduc ceva nou la masă, asta trebuie recunoscut. Tokenizarea îți permite să spargi active mari în bucăți mai mici. DeFi, adică finanțele descentralizate, promite să taie intermediarii care iau comisioane grase. Bitcoin, la rândul lui, funcționează ca o formă de protecție împotriva inflației și a deprecierii banilor tradiționali.
Astea sunt inovații reale. Dar inovația tehnologică nu te scutește de legile de bază ale riscului. Iar una dintre legile astea, confirmată de istorie de nenumărate ori, spune cam așa: când te împrumuți ca să investești în ceva volatil, de obicei se termină prost.
Cum funcționează capcana leverajului?
Să luăm un exemplu concret, că altfel vorbim în gol. Ai 10.000 de euro economii și cumperi Bitcoin. Prețul scade cu 30%. Ai pierdut 3.000 de euro, e dureros, dar nu e capăt de lume. Încă ai bitcoinii, poți să aștepți să-și revină.
Acum imaginează-ți altă variantă. Folosești cei 10.000 de euro ca garanție și mai împrumuți încă 20.000. Cumperi Bitcoin de 30.000 de euro. Prețul scade tot cu 30%. Pierderea ta e acum 9.000 de euro. Dar asta nu e tot.
Cei 20.000 împrumutați trebuie dați înapoi oricum, indiferent ce face Bitcoin. Dacă valoarea deținerilor tale scade prea mult, creditorul te forțează să vinzi. Asta se cheamă lichidare forțată, sau margin call în engleză. Și a distrus portofolii întregi de când există piețele financiare.
În cripto, unde prețul poate să cadă cu 20 sau 30% în câteva zile, uneori în câteva ore, riscul ăsta devine și mai mare. Bitcoin a demonstrat de multe ori că poate să piardă jumătate din valoare într-o lună, ca apoi să-și revină spectaculos. Problema e că dacă ai folosit bani împrumutați, poate nu mai ai luxul să aștepți revenirea. Ești deja afară din joc.
Looping, sau cum să repeți greșelile din 1929
În lumea DeFi există o strategie care sună foarte deștept. Se numește looping. Funcționează cam așa: depui niște criptomonede ca garanție pe o platformă de împrumuturi, primești în schimb un stablecoin. Cu stablecoinul ăla cumperi mai mult din criptomoneda inițială. Apoi repeți procesul. De mai multe ori.
Pare ingenios, nu? Doar că exact asta s-a întâmplat și înainte de crash-ul din 1929. Investitorii cumpărau acțiuni pe marjă, adică cu bani împrumutați de la brokeri. Când prețurile au început să scadă, lichidările forțate au creat un efect de domino. Prăbușirea a fost catastrofală.
Faptul că acum treaba asta se întâmplă pe blockchain și folosește contracte inteligente în loc de brokeri în costume nu schimbă nimic fundamental. Schema e aceeași: construiești ceva care merge perfect cât timp piața urcă, dar se face praf la prima corecție serioasă.
Ce ne învață crizele din trecut?
Istoria financiară e plină de exemple. În 1987, indicele Dow Jones a pierdut 22% într-o singură zi.
O parte din vină au avut-o strategiile automate de tranzacționare și folosirea excesivă a instrumentelor derivate. În 2008, cea mai mare criză de după cel de-al Doilea Război Mondial, totul a pornit de la creditele ipotecare subprime, care nu erau altceva decât leverage aplicat pieței imobiliare.
Mecanismul crizei subprime e instructiv. Oamenii luau credite cu rate mici la început. Pe măsură ce prețul casei creștea, împrumutau din nou folosind valoarea crescută ca garanție și cumpărau altă casă. Și tot așa. Sistemul funcționa atâta timp cât prețurile urcau. Când au început să scadă, s-a prăbușit tot.
Michael Burry, investitorul care a anticipat criza asta și a câștigat o avere, nu a făcut nimic magic.
A observat pur și simplu că un sistem bazat pe împrumuturi peste împrumuturi aplicate unor active supraevaluate nu are cum să țină la nesfârșit. Aceeași logică se aplică și când vorbim de cripto cumpărat pe datorie.
Frauda își găsește mereu un drum
Pe lângă riscurile inerente ale leverajului, piața cripto a arătat că e un teren fertil și pentru escrocherii. Colapsul Terra și condamnarea lui Do Kwon la 15 ani de închisoare în SUA sunt un exemplu proaspăt. Pierderile au ajuns la vreo 40 de miliarde de dolari. Judecătorul a numit-o fraudă la scară epică.
Și totuși, nici măcar suma asta enormă nu bate recordul lui Bernie Madoff, care a orchestrat cea mai mare schemă Ponzi din istorie: 64 de miliarde de dolari în înregistrări contabile fictive. Madoff a primit 150 de ani de închisoare și a murit în detenție în 2021.
Concluzia e simplă: tehnologia nouă nu elimină comportamentele vechi. Blockchain-ul și contractele inteligente pot face sistemul financiar mai transparent și mai eficient, dar pot fi folosite la fel de ușor pentru scheme de înșelăciune. În cripto ai nevoie de aceeași vigilență ca în finanțele tradiționale, poate chiar mai multă.
Iluzia că ETF-urile schimbă regulile jocului
Când au apărut ETF-urile pe Bitcoin, entuziasmul a fost mare. Mulți au spus că acum, odată ce investitorii instituționali au acces facil, prețurile vor urca permanent. Argumentul sună bine, dar ignoră o chestie de bază.
ETF-urile fac mai ușor să cumperi, dar fac la fel de ușor să și vinzi. Lichiditatea crescută amplifică mișcările de preț în ambele direcții, nu doar în sus. Balonurile alimentate de lichiditate au explodat mereu, și nu există niciun motiv să credem că pentru cripto va fi altfel.
Pe termen lung, prețul unui activ e determinat de ce poate face acel activ, nu de cât de ușor e să-l tranzacționezi. Pentru traderii care joacă pe termen scurt, infrastructura pieței contează enorm. Pentru cineva care investește cu gândul la peste zece ani, conteză mai puțin. Poate doar în sensul că lichiditatea mare crește riscul să cumperi exact în momentul cel mai prost.
Nimeni nu știe unde va fi prețul
Când auzi analiști care spun că Bitcoin va ajunge la 10.000 de dolari sau la un milion și jumătate, fii sceptic. Cifrele astea sunt scoase fie din pălărie, fie din niște extrapolări care nu prea țin.
Niciun model matematic n-a reușit să prezică cu acuratețe comportamentul unui activ care a crescut atât de repede și atât de haotic.
Nici inteligența artificială nu ajută aici. Modelele de machine learning au nevoie de date istorice relevante. Dar când un activ își schimbă fundamental contextul și comportamentul, trecutul devine un ghid nesigur pentru viitor.
Singurul răspuns onest la întrebarea cât va valora Bitcoin peste un an sau peste zece ani este: nu știu. Orice altceva e fie speculație, fie încredere exagerată, fie amândouă.
Ce dă totuși valoare Bitcoinului pe termen lung?
Chiar dacă prețul pe termen scurt e imposibil de ghicit, există un mod de a gândi valoarea Bitcoinului pe termen lung. Trebuie să ignori fluctuațiile de lichiditate și să te concentrezi pe ce poate face efectiv.
Bitcoin poate servi ca monedă de tranzacționare, adică un mijloc prin care cumperi și vinzi bunuri și servicii. În privința asta, adopția e încă limitată. Provocările tehnice și regulatorii sunt serioase. Viziunea originală a lui Satoshi Nakamoto, cea în care oamenii trimit bani direct unii altora fără intermediari, nu s-a materializat încă la scară mare.
Cealaltă funcție, și cea care pare să prindă, e cea de rezervă de valoare. O formă de protecție împotriva inflației și a deprecierii monedelor tradiționale. Aici, Bitcoin concurează cu aurul și cu alte active considerate refugii în vremuri tulburi.
Ambele funcții înseamnă, în esență, un pariu împotriva sistemului monetar actual și mai ales împotriva dolarului. Economiștii mainstream refuză de obicei să ia în serios pariul ăsta. Aici, spune Münchau, greșesc.
Regulile vechi încă funcționează
Faptul că Bitcoin poate fi o inovație reală nu înseamnă că poți ignora prudența. Regulile acumulate în decenii de experiență financiară încă se aplică.
Investițiile făcute cu bani împrumutați în active volatile au distrus averi de nenumărate ori. Schemele care merg perfect când piața urcă, dar se prăbușesc la prima corecție, vor continua să facă victime. Promisiunile de câștiguri garantate sau de praguri de preț care nu pot fi sparte sunt semnale de alarmă, nu oportunități.
Criptomonedele aduc inovație tehnologică reală. Dar inovația nu te face imun la greșeli vechi. Cel mai inteligent mod de a aborda piața asta rămâne să combini curiozitatea pentru nou cu respectul pentru lecțiile trecutului.
Un investitor cu capul pe umeri va pune în Bitcoin doar sume pe care și le permite să le piardă complet. Va evita leverajul și schemele care promit îmbogățire rapidă. Va privi cu scepticism predicțiile spectaculoase, fie optimiste, fie pesimiste. Și va înțelege că volatilitatea extremă e în primul rând un risc de gestionat, nu de amplificat.
Psihologia din spatele deciziilor proaste
E interesant să te întrebi de ce oamenii cad în capcana asta, având în vedere că dovezile istorice sunt atât de clare. O parte din răspuns ține de ceea ce psihologii numesc recency bias, adică tendința de a acorda mai multă importanță evenimentelor recente. Dacă Bitcoin a crescut în ultimele luni, creierul nostru extrapolează automat și presupune că va continua să crească.
O altă parte ține de FOMO, frica de a rata ocazia. Când vezi pe rețelele sociale oameni care se laudă cu câștiguri mari, e greu să stai pe margine. Simți că trenul pleacă fără tine. Iar leverajul pare soluția perfectă: nu ai destui bani pentru a face câștiguri serioase, așa că împrumuți.
Problema e că rețelele sociale arată doar câștigătorii. Nimeni nu postează când pierde. Și statisticile arată că majoritatea celor care folosesc leverage în piețe volatile pierd bani pe termen lung. Câștigătorii sunt excepțiile, nu regula.
Mai e și efectul de ancorare. Dacă ai cumpărat Bitcoin la un anumit preț și apoi a crescut, în mintea ta prețul ăla devine un fel de „minim garantat”. Îți spui că nu are cum să scadă sub nivelul la care ai intrat tu. Dar piața nu știe și nu îi pasă la ce preț ai cumpărat tu.
Ce ar trebui să faci în schimb?
Dacă ești interesat de Bitcoin și de criptomonede, există moduri mai puțin riscante de a participa. Cel mai simplu e să investești doar bani pe care ți-i permiți să-i pierzi complet. Sună dur, dar asta e realitatea. Într-o piață atât de volatilă, orice investiție trebuie tratată ca și cum ar putea să dispară.
O altă abordare e să cumperi în tranșe regulate, indiferent de preț. Strategia asta, numită dollar cost averaging, reduce riscul de a intra pe piață exact în vârf. Nu vei avea cele mai mari câștiguri dacă prețul explodează, dar nici cele mai mari pierderi dacă se prăbușește.
Și poate cel mai important: fii sincer cu tine însuți. De ce vrei să investești în cripto? Dacă răspunsul e că vrei să te îmbogățești repede, probabil că ești în mentalitatea greșită. Piețele nu îți datorează nimic. Nu funcționează pe principiul că merită să câștigi pentru că ai avut curajul să intri.
Lecția care contează cu adevărat
Poate că ce e mai important de reținut din toată discuția asta nu ține neapărat de Bitcoin. Ține de natura umană și de tendința noastră de a crede că de data asta e altfel, că regulile vechi nu se mai aplică.
Fiecare generație de investitori crede că a descoperit ceva complet nou, ceva care face lecțiile trecutului irelevante. Și fiecare generație învață, de obicei pe propria piele, că anumite principii rămân valabile indiferent de tehnologie sau de context.
Împrumutul pentru investiții în active volatile nu devine mai puțin periculos pentru că activul se numește Bitcoin și nu acțiuni sau apartamente. Schemele piramidale nu devin sustenabile pentru că rulează pe blockchain în loc de registre contabile. Frauda nu devine mai puțin fraudă pentru că victimele țin cheile private ale portofelelor digitale.
Înțelepciunea financiară reală înseamnă să recunoști constantele astea și să acționezi în consecință. Chiar și când entuziasmul pieței sau frica de a rata ocazia te împing în direcția opusă. Până la urmă, asta rămâne singura strategie care a rezistat testului timpului.
